Acum, dupa ce s-a terminat cu nebunia celui „mai mare brad din Europa“, constat cit de rapid se deformeaza perceptia noastra asupra traditiilor, cum minunatul brad de Craciun si-a gasit replica in contemporaneitate, inscriindu-se perfect in artificialitatea tipica lumii in care traim. Sint lucruri la care nu m-am gindit ca se poate renunta vreodata, dar s-a intimplat anul acesta in Bucuresti, cind frumosul brad din povesti a fost inlocuit de o hidoasa constructie metalica, ce a produs aproape o isterie in masa in seara inaugurarii, zeci de copii pierduti de parintii lor, sute de automobile blocate si cite se vor mai fi intimplat! Iar in urmatoarele zile am asistat la frenezia cu care s-au facut miile de fotografii ale unor imagini stereotipe ce impodobeau aceasta constructie, prezentarea si premierea acestora la un post de televiziune, de catre un juriu pentru care argumentele erau: „eu zic ca asta este mai frumoasa“, „mie asta imi place“! O imensa tristete m-a cuprins si de atunci ma gindesc ca ar trebui facut cite ceva, chiar daca „glasurile“ celor avizati sint firave si nebagate in seama si nu pot concura cu audienta televiziunilor, cu importanta pe care acestea o au pentru marea masa a ascultatorilor. Daca ne propunem, zilnic putem deveni „culegatori de perle“ din programele acestor televiziuni care ne vorbesc despre profesionalism.

O societate bazata pe o „civilizatie a imaginii“

Un exemplu din domeniul culturii vizuale mi l-a oferit Jurnalul Realitatii TV de simbata seara, de la ora 22.30, cind s-a prezentat un reportaj despre hobby-ul unui pensionar din Otelul Rosu care stringe radacini, ce sugereaza prin formele lor diverse imagini, intervenind si el uneori. Reporterul il numea „maestru in sculptura“ si „originalul sculptor“. Ma gindesc cum mai poate fi prezentat in acelasi context un adevarat profesionist al domeniului!

Ar tre