De săptămâna trecută, când un aliat important părăsea coaliţia aflată la putere la Roma, guvernul italian se mai ţine într-un fir de aţă. Dar premierul Romano Prodi s-a hotărât să lupte până la capăt. A cerut un vot de încredere în Camera Deputaţilor, pe care l-a obţinut miercuri, şi a solicitat o procedură similară în Senat. La finalul unei întâlniri, ieri la prânz, cu preşedintele Giorgio Napolitano, Prodi a anunţat că se prezintă, în cursul serii în faţa senatorilor, chiar dacă votul de încredere este practic pierdut din start.
Premierul Prodi, aflat la conducerea guvernului de peste 20 de luni, şi-a menţinut decizia de a merge în Senat în ciuda presiunilor exercitate de aliaţi şi de şeful statului care şi-a fi dorit ca el să demisioneze pentru a nu agrava şi mai tare criza. „Este dureros, dar trebuie să o fac pentru ţară. Există o etică instituţională de la care nu am intenţia să mă sustrag“, a subliniat premierul, conştient că în Senat l-ar putea aştepta un eşec.
„Sinucidere politică în direct“
Potrivit ziarului cu cel mai mare tiraj din Italia, Corriere della Sera, „avem toate ingredientele unei sinucideri politice în direct“. Actualul guvern pare compromis, dar Romano Prodi încă mai speră că ar putea fi însărcinat din nou cu formarea unui guvern de tranziţie, care să realizeze o reformă electorală ce ar permite organizarea de alegeri anticipate.
Totuşi, în caz de eşec în Senat, un astfel de scenariu este puţin probabil. La prima vedere, jocurile în Camera Superioară nu sunt în favoarea şefului guvernului, după retragerea din coaliţia guvernamentală a formaţiunii catolice UDEUR care are trei senatori şi care au anunţat că vor vota împotriva lui Prodi. (În Senat, Prodi deţinea, înaintea crizei, o majoritate de un singur vot). Dar şeful guvernul mai spera, înaintea votului decisiv de ieri seară, într-un miracol, în condiţiile în care în C