Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O calificare, până-n liberare!

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 ianuarie 2008 ·

23 de persoane private de libertate de la Penitenciarul Pelendava Craiova au început ieri un nou an de cursuri de calificare în meseria de legumicultor. Având o durată de trei luni, cursurile constau atât în ore de pregătire teoretică, dar şi în ore de pregătire practică în fermele din incinta penitenciarului şi vor fi susţinute, şi anul acesta, de lectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă (ANCA) - Oficiul Dolj. Ca şi în anul anterior, cursanţii au fost selecţionaţi după anumite criterii: să aibă minimum opt clase, să fie condamnaţi definitiv şi să mai aibă cel puţin şase luni până la discutarea în Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată. „La finalizarea cursului, persoanele private de libertate vor susţine un examen de evaluare a cunoştinţelor, în urma căruia vor primi certificate de calificare în meseria de legumicultor, eliberate de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, certificate care le vor fi de un real folos după eliberare: fie pentru a se angaja la vreo fermă, fie pentru a-şi deschide propriile afaceri. De asemenea, aceste cursuri de calificare facilitează reinserţia socială a persoanelor private de libertate, atât în perioada detenţiei, cât şi după liberare“, a declarat agent-şef adjunct Gheorghe Bran, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Pelendava Craiova.

Fermă de partid

până în ’90 Amplasat la opt kilometri de Craiova, Penitenciarul cu Regim Semideschis Pelendava are aproximativ 950 de hectare de teren arabil, în vreme ce alte 19 sunt ocupate de clădiri, dependinţe şi curţi. Până în anii ’90, acestea au servit drept „fermă de partid“, înfiinţată înainte de 1960, şi care, ulterior, a aparţinut de Oficiul Economic Central Carpaţi. Din 1990, ferma s-a transformat în Întreprinderea Agroindustrială de Producţii şi Prestaţii Craiova, iar după numai un an, ferma a fost preluată de Serviciul Român de Informaţii Bu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tentative de înșelăciuni prin telefon în numele Poliției de Frontieră. „Închideți imediat apelul!”

Botosani News acum 13 minute
În ultimele zile, mai mulți cetățeni au sesizat că au fost apelați de pe numere necunoscute în care un robot le spune în limba engleză că sunt implicați într-un dosar al Poliției de Frontieră, că le-au fost furate datele personale. Li se cere să ape

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 45 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 21 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

BCCO Hunedoara Grup infracțional organizat din zona Văii Jiului și trafic de droguri de risc destructurat

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 1.211 din 16 iulie 2025 GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURAT DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Serviciului de Combatere a Criminalității Or

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 45 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°