Lipsa de reguli în această ţară şi mai ales nerespectarea celor care sunt aduc cu sine o tensiune incredibilă a traiului zilnic. Veşnic te enervezi pentru că trebuie să stai ore întregi la cozi să dai bani cu nemiluita unui stat de-a dreptul nesimţit, care nu face nimic să-ţi vină în întâmpinare. Spre un spital te îndrepţi de multe ori cu înfrigurare. Pentru că ai auzit poveşti tragice cu oameni care au murit din infecţii intraspitaliceşti sau dintr-o culpă medicală generată de sictirul dominant al personalului medical. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit.

La începutul unui an, se presupune că eşti optimist. Te gândeşti că planurile tale vor fi măcar parţial realizate. Primele zile din 2008 mă împing însă spre un pesimism pronunţat.

Evident, cauza lipsei mele totale de entuziasm este politica. Şi modul în care evoluează această ţară. Câteodată, sunt disperat văzând câtă prostie şi incompetenţă, presărată cu multă răutate, pot încăpea în 24 de ore româneşti.

Sunt zile în care ar trebui transmise avertizări de cod portocaliu, culoare specifică regimului. Să fie pusă în gardă populaţia că valuri de tâmpenie şi nepricepere le vor afecta traiul zilnic, că puhoaiele de scumpiri la utilităţi şi avalanşa de taxe este cea mai elocventă expresie a indolenţei autorităţilor. Şi a rupturii definitive între tot ce înseamnă cetăţean simplu şi putere politică.

Aud cu tristeţe din ce în ce mai mulţi oameni dispuşi să părăsească ţara. Războiul generalizat din politică, căderea economică şi lipsa unei garanţii că acestea pot fi gestionate inteligent – ceea ce presupune o afectare gravă a nivelului de trai – sunt argumentele unor oameni care se gândesc serios să emigreze. Avem peste două milioane de români plecaţi peste hotare, pentru a se salva de sărăcie. Exodul pare să continue, ceea ce arată foarte clar că proble