Ştiu că judecătorii şi procurorii din România primesc ameninţări. Cel mai adesea telefonic, iar uneori direct şi discret chiar de la cei asupra cărora trebuie să se pronunţe. Aceşti nefericiţi nu cer, în general, gărzi de corp, ci speră că autorii ameninţărilor nu vor avea curajul să se ţină de cuvînt. Candidata liberală la Ministerul Justiţiei s-a plîns presei, la capitolul ultima oră, că ar fi fost ameninţată în scris şi că din acest motiv ar fi cerut protecţia SPP, pe care a şi căpătat-o. Eu am aflat altă poveste. Că Norica Nicolai ar fi cerut gardă SPP imediat ce a fost nominalizată pentru funcţia de ministru al Justiţiei, convinsă fiind că va fi numită ministru. Procedura a mers înainte, astfel că Norica Nicolai, chiar dacă n-a fost unsă ministru a fost dotată cu gardă de corp de vreo cîteva zile. Norica aude că presa a aflat de cererea ei aprobată şi atunci, se pare, candidata la Ministerul Justiţiei şi-a amintit brusc de ameninţări pe care le-ar fi primit, în scris. Întrebată de ce nu s-a plîns la poliţie, candidata spune că i-a fost imposibil să-i identifice pe autori, ca şi cum asta ar fi fost treaba ei, nu a poliţiei. Totuşi, dacă îţi depui candidatura la Justiţie, nu ţii acasă, ca pe nişte bilete de dragoste, mesaje de ameninţare scrise, care pot fi folosite ca piste de căutare, ci tocmai din acest motiv le dai mai departe. E, totuşi, simplu: dacă te temi de ameninţări, nu te mulţumeşti să ceri gardă de corp, dar păstrezi acasă mesajele de ameninţare, ci încerci să stai liniştit dînd în anchetă aceste mesaje. Or Norica Nicolai, care e suficient de prudentă încît să ceară gărzi de corp, nu găseşte de cuviinţă să dea poliţiei ameninţările primite, măcar pentru a-i pune pe jar pe autorii lor. Ce curaj paradoxal pe Norica! Ştiu că judecătorii şi procurorii din România primesc ameninţări. Cel mai adesea telefonic, iar uneori direct şi discret chiar de la cei