"Putini dintre poetii nostri au reusit sa ofere literaturii romane o poezie religioasa cu adevarat valoroasa", cu aceasta turatie sceptica si oarecum fondata, prefateaza Mircea Paduraru ultimul volum de poezii al lui Ionatan Pirosca, "Iertare pentru ghimpi" (Ed. Agape, Brasov, 2007). Evident ca Arghezi si Voiculescu nu mai intra in discutie, ei reprezentind practic perenii detinatori ai unui fel de monopol stilistic de neegalat in acest sector poetic, in sensul ca raportul eului fata de Divinitate nu degenereaza in postulate profetice, matrice mistice inchise ermetic si nu improasca cu venin REVELATOR de pe pozitia unui revansard-cristic-cu-diploma-de-salvator-al-umanitatii. Si poate doar Nichita Danilov a reusit sa se ridice la alura semnificantului voiculescian prin repudierea principiilor structuraliste, insa nu este singurul cu porniri "reformatoare".
In "Iertare pentru ghimpi", Ionatan Pirosca ofera o noua viziune asupra poeziei religioase, si nu numai asupra ei. Arealul textual este evidentiat intr-un regim imagistic de rit suprarealist, mediat de prezenta unei polifonii programatice: alternanta tonului calm, echilibrat cu cel ludico-ironic.
Poezia lui Pirosca nu este indopata cu tinguiri obosite, febrilitati profetice sau "grohaieli" extatico-elogioase si nici nu este impopotonata cu inhibatoarele zorzonele dogmatice; nu pune la zid, nu trage in teapa si nici nu ghilotineaza in numele IZBAVIRII, ci incearca o reintoarcere spre puritatea Edenului pierdut, asumindu-si efemeritatea ireductibila si militind impotriva spleen-ului universal din postura unui emul mesianic hotarit a se sacrifica pentru ghimpii cei in lume ramasi.
Discursul poetului este cind pilduitor-moralist, "Opreste-te si fa o reverenta,/ Albul fa-ti-l temelie, toiag./ Sfirsitul sa-ti fie inalt ca un prag,/ Noaptea ca o ansenta" (OPRESTE-TE), cind eminescian-absolu
