Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cresterile de dobanda lovesc proiectele imobiliare

Publicat in Ziarul Financiar, joi 24 ianuarie 2008 ·

Proiectele imobiliare reprezinta zona cea mai sensibila la cresterile de dobanda, mai ales segmentul de birouri care se bazeaza pe fluxul de chirii, afirma Rasvan Radu, presedintele executiv al UniCredit Tiriac.

"Produsele de hedging (n.r.: care asigura acoperire la riscul de dobanda sau de curs) sunt foarte importante, insa multi dezvoltatori nu sunt constienti ca este vorba de un cost care merita platit. In multe cazuri le-am impus sa le foloseasca pentru a se proteja de riscuri si cine le-a folosit a avut de castigat in aceasta perioada", a declarat Rasvan Radu pentru ZF.

UniCredit Tiriac are in portofoliu peste 450 de clienti corporate de real estate si credite angajate si acordate de peste un miliard de euro. Radu spune ca pe piata finantarilor imobiliare au aparut jucatori nespecializati, care trateaza creditele de real estate ca pe restul finantarilor corporate, ceea ce constituie "o mare greseala".

"In cazul in care apare o scadere a pietei, consecintele pot fi nefaste. Cred cu tarie ca este nevoie de specializare pentru finantarile de proiecte imobiliare."

Seful UniCredit Tiriac afirma ca banca se va concentra pe finantarea de proiecte rezidentiale. "Vom pune accent foarte mare pe dezvoltarile rezidentiale, unde estimam ca piata va creste in continuare ca volum de business. La inceput, principalul nostru punct de interes au fost proiectele comerciale, am trecut treptat pe birouri, iar acum prioritatea devin rezidentialele."

In curand va incepe sa functioneze si parteneriatul incheiat anul trecut cu Pirelli RE (PRE), cel mai important jucator din sectorul imobiliar din Italia si cu care banca a incheiat un joint-venture. "Primele proiecte sunt aproape de lansare. Pirelli vrea sa genereze proiecte de referinta pe piata."

Rasvan Radu spune ca finantarile de proiecte rezidentiale sunt inregistrate in afara, astfel ca nu se

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°