13:11 • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în urmă cu câteva minute arestarea preventivă a poliţistului Cristian Cioacă, soţul avocatei dispărute Elodia Ghinescu .
● 13:53 VIDEO – Declaratia lui Cristian Cioacă la aflarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie
Dosarul privind spargerea adreselor de e-mail
Soţul Elodiei Ghinescu, poliţistul Cristian Cioacă, a fost dus ieri încătuşat la Curtea de Apel Braşov, unde nu a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Parchetul a declarat recurs. Cioacă este acuzat că a plătit 3.000 de euro unui specialist IT, instigându-l să spargă căsuţa poştei electronice a soţiei sale. Apărarea lui susţine că "povestea este cusută cu aţă albă"!
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în urmă cu câteva minute arestarea preventivă a poliţistului Cristian Cioacă, soţul avocatei dispărute Elodia Ghinescu .
Magistraţii au stabilit astfel definitiv că Cioaca va fi încarcerat pentru 29 de zile în dosarul în care este acuzat de instigare la spargerea adreselor de mail ale sotiei sale.
Cu privire la Marius Niţu, acuzat că ar fi spart personal adresele de mail, judecătorii au dispus tot astăzi, măsura preventivă a înterzicerii de a părăsi ţara.
Mandatul de arestare pe numele lui Cioacă va fi emis de îndată iar organele de poliţie urmează să-l pună imediat în aplicare.
Cele două măsuri preventive sunt valabile până la data de 21 februarie a.c. Instanţa care va emite mandatele este Curtea de Apel Braşov, care a fost sesizată în legatură cu decizia instanţei supreme.
"În momentul în care vom primi dispoziţia, îl vom aresta. După cele 29 de zile, dacă nu se va face prelungire şi va fi cercetat în libertate, Cioacă va reveni pe poziţia pe care o ocupa până acum, adică va rămîne la dispoziţia IPJ Braşov", a declarat Emil Rada, şeful cabinetului chestorului