Societatea Viromet Victoria va începe reangajarea muncitorilor societăţii Nitramonia Făgăraş în cursul săptămânii viitoare. Lucian Cupu (foto dreapta), liderul Sindicatului Nitramonia Rompiro, a anunţat că săptămâna viitoare vor fi reangajate 100 de persoane. „Vor fi angajate la punctul de lucru din Făgăraş al companiei Viromet Victoria, deoarece nu s-a înfiinţat încă firma sub care se va lucra la Făgăraş”, a explicat Cupu. Înfiinţarea companiei care va deţine şi exploata activele de la Făgăraş este programată pentru a doua jumătate a lunii februarie, după Adunarea Generală a Acţionarilor companiei Viromet Victoria, care va avea loc pe 14 februarie.
Compania Viromet Victoria este proprietarul activelor combinatului făgărăşean Nitramonia după ce a câştigat licitaţia organizată de lichidatorul Euroconsult SPRL Arad. Preţul cu care a fost adjudecată licitaţia a fost de 33 de milioane de lei, inclusiv TVA, mai mic cu 20% decât cel de pornire, de circa 41 de milioane de lei. La licitaţie au participat două firme - Viromet şi GA-PRO-CO Chemicals Săvineşti. Viromet Victoria este o companie al cărei acţionar este grupul Interagro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae. Acesta mai câştigase în februarie anul trecut o licitaţie pentru achiziţia activelor societăţii Nitrofertilizer, atunci preţul de adjudecare fiind de 34 de milioane de lei. Totuşi, datorită faptului că bunurile societăţii au fost la vânzare fără a fi eliberate de sarcini, omul de afaceri a refuzat să plătească preţul cerut de AVAS. În aceste condiţii, Nitrofertilizer a intrat, ca şi ceilalţi „pui” ai Nitramoniei Făgăraş, în lichidare voluntară.
Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, care controlează Viromet Victoria, susţine că investiţiile de mediu care trebuie realizate sunt de aproximativ 47 de milioane de euro. „Vom începe aceste investiţii chiar în cursul lui 2008”, a mai spus su