În SUA, varianta Clinton şi Obama pentru preşedinte şi vicepreşedinte este privită cu interes. La Moscova, Putin şi Medvedev evoluează în duet. Sursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
Secretul victoriei în alegerile prezidenţiale pare să fie, în cazul marilor puteri, alegerea unui tandem preşedinte-vicepreşedinte sau preşedinte-premier care să atragă mai multe opţiuni din partea electoratului. Dacă în Rusia se poate vorbi deja despre un tandem Dimitri Medvedev-Vladimir Putin, în Statele Unite, analiştii politici iau în calcul un tandem Hillary Clinton-Barack Obama, democraţii care duc o bătălie pe muchie de cuţit pentru titulatura de candidat unic al Partidului Democrat la prezidenţiale.
Ambii sunt cotaţi ca politicieni de valoare, iar observatorii sunt de părere că un astfel de parteneriat i-ar învinge fără probleme pe republicani. Tandemul Clinton-Obama ar deveni posibil însă abia după ce Partidul Democrat îşi va nominaliza candidatul pentru prezidenţiale, relevă publicaţia „Der Spiegel“. Atunci, acesta îşi va alege colegul de cursă, politicianul care va deveni vicepreşedinte în cazul victoriei în alegeri.
Reţetă cu trei obstacole
Comentatorii notează însă că în calea unui tandem Clinton-Obama (aşanumitul tichet preşedinte-vicepreşedinte) s-ar putea afla câteva obstacole. Este vorba, în primul rând, despre ostilitatea reciprocă de care aceştia au dat şi dau dovadă în lupta pentru câştigarea alegerilor primare. Tonul tot mai dur adoptat de cei doi pare să nu mai lase loc concilierii. În al doilea rând, unii analişti spun că tichetul nu pare plauzibil din cauza faptului că, în majoritatea cazurilor, fiecare candidat îşi alege un coleg de cursă care să-i fie diametral opus.
De pildă, în 1960, liberalul John F. Kennedy l-a ales pe conservatorul Lyndon B. Johnson. În al treilea rând, un tandem Clinton-Obama