Adresându-Vă României literare la începutul acestui an, cu un număr relativ mare de versuri şi un curriculum vitae redactat în 2005, acoperind un răstimp de 65 de ani - o viaţă de om activ şi răzbătător, redactorul de serviciu n-a găsit sugerat printre rânduri şi scopul expres al trimiterii, doleanţele dvs., publicarea versurilor, cum se întâmplă de obicei la cei mai mulţi dintre corespondenţii noştri poeţi. Versurile fiind din păcate de o mediocritate uşor de demonstrat, iar viaţa dvs., privită din exterior, părând a nu ieşi din comun, am sperat că la mijloc este vorba de o modestie binecuvântată, căci nici pe dvs. nu vă prea încântă calitatea propriilor producţii. Abundă sintagme puerile precum "pisica ploii miaună", "cioara vremii croncăne", "Cuţitul iernii se-nfige", şi seria continuă pe tot teritoriul liric în lung şi-n lat. Cu un mare şi complex semn al îndoielii transcriu şi următorul fragment din poemul patriotic Neclintiţii, unde este subliniat rolul nostru istoric decisiv, apărându-ne fruntariile, rolul nostru la porţile Europei. "Noi am stat frumoşi ca o lacrimă/ într-un ochi înflorit/ la hotarele tuturor deszăpezirilor/ veacuri întregi am dat la o parte/ cu voinţa noastră împletită cu/ subţirele fir de noroc/ veacuri întregi de turci/ am cărat în spinare/ să doarmă Europa nepăsătoare/ în cald leagănul ei nebalansat/ să spună pădurile/ câţi bărbaţi au pierdut în picioare/ să spună miresele/ câţi copaci nu s-au mai întors/ la pâinea lor/ şi acum mai bubuie mai clocoteşte/ veşnicul bucium ne-mpreună-n durere/ caii vezi bine caii nechează superb/ zbaterea lor de copite/ c-un zbor curcubeic/ toate apele noastre s-au legat la cap/ cu năframe de grijă/ şi-au ras de pe spinarea duşmanilor/ tot jegul istoriei/ nici Baiazid nu are pe inimă praf/ nici nervii n-au prins mucegai în seraiuri/ din totdeauna ne-am iubit cu dezinvoltură/ hotarele/ şi nu ne-am clintit la v