O observaţie fină, pe care Toma Pavel i-o livrează, într-o scrisoare din decembrie 1970, ne­li­niştitului şi turbu­len­tului Dumitru Ţepeneag, îl va ajuta ulterior pe românul descins la Paris să se acomodeze mai uşor, să se aclimatizeze. Toma Pavel vorbeşte, cu vocea ex­perienţei, despre "sune­tul mat" al adevărului în lumea liberă. În lagărul socialist, scriitorul are o pondere socială mult mai mare. Nu numai că publicul, lipsit de alternativă existenţială, se îndreaptă către cultură ca spre un spaţiu al miracolelor (ceea ce şi este, însă nu chiar pentru toţi); dar autori­tăţile însele monitorizează şi contorizează impactul fiecărui volum tipărit, considerând scriitorii prin supravegherea lor. Ţe­pe­neag preia această idee, cu tot cu paralela politico-geografică susţinătoare, şi o expune, în termenii lui, câteva luni mai târziu: "Matei, glumind, mi-a propus să scriu o carte - J'ai choisi la dictature şi abia pe urmă să mă întorc. La urma urmei nu e o idee de dispreţuit. În 1968, când am plecat ca din puşcă din Franţa, plin de elan revoluţionar, cam asta era ideea principală pe care o fluturam ca pe o batistă la despărţire. Acolo, în ţările din Est, simţi cu adevărat că trăieşti, pentru că acolo fiecare gest al unui individ are o mai mare pondere decât aici, unde există libertate, o libertate supravegheată, în care gestul individului pur şi simplu se dizolvă." (p. 130). Dacă Occidentul este văzut, din România şi din celelalte ţări comunizate cu forţa, ca un teren al libertăţii şi prosperităţii, Estul şi intelectualii lui sunt percepuţi, din celălalt punct, într-o grilă complet diferită. Idealismul vulnerat al cobailor umani răsăriteni e contrabalansat de pragmatismul decizional al politicienilor şi de socialismul pur teoretic al intelectualităţii, al faimoasei intelligentsii pariziene pentru care antisovietism înseamnă anticomunism şi anticomunism înseamnă fascism. A