Prin nametii din gradina Academiei Romane inotau multimi de blanuri si pardesie elegante, cojoace de iarna si costume subtirele, asortate insa cu casti. Toata lumea avea aceeasi destinatie, Sala de Expozitii a Academiei. Imaginea parea standardul unui iminent eveniment monden, in care se amesteca somitati culturale, oameni politici, iubitori de arta, presa si public amator de cascat gura si urechile. Mirarea se transforma in perplexitate cand patrundeai in holul salii: nu aveai unde sa arunci un ac, multime - cata frunza si iarba. Era in ziua de 15 ianuarie.
Sincer, nu ma asteptam la un asa puhoi de lume la lansarea unui volum (unui nou volum, al XIV-lea) din Caietele lui Eminescu. Desi un eveniment colosal pentru cultura romana, facsimilarea caietelor nu a produs emulatia atat de asteptata de Constantin Noica. Ba as zice ca mai in pas cu moda este acum sa te indoiesti de valoarea lui Eminescu, sa te arati iritat de aprecierile superlative, sa incerci a-l aduce pe un locsor marunt, ca om si ca poet, citand-o pe Mite Kremnitz, asa cum facea la un moment dat Mircea Cartarescu, caruia ii inteleg gestul de a da crezare unei femei (se pare un pic napastuita de soarta din multe puncte de vedere), doar "d-aia le iubeste, nu?!", un portret extrem de rautacios, cu un Eminescu mai degraba scund, cu capul cam mare pentru trupul sau, cu dintii galbeni de la tutun si cam neingrijit. Bine ca a fost ea, Mite, frumusetea lumii, icoana de intelepciune si izvor pururea poetic! Imi vine insa greu sa inteleg cum apare cineva care il neaga nu numai pe Eminescu, ci si pe Noica, vorbind de la inaltimea celor vreo 21-22 cm de cultura pe care o are si de la scara cu un fustei rupt a culturii pe care a dat-o despre databilitatea si lipsa de insemnatate a poeziei eminesciene.
Pentru cei care citesc doar o parte a presei sau isi citesc, din spirit de solidaritate, doar con