Nu-i chiar atat de eclectic cel de-al doilea volum al lui Gabriel H. Decuble pe cat se lauda poetul. E drept ca toate cele trei sectiuni ale cartii sunt orientate intr-un sens centripet; insa ciclurile insele au o coerenta aproape programatica. Si apoi, chiar si compozitia aparent eterogena a volumului lasa sa se intrevada o anume unitate de ansamblu.
Caci, ca si cartea de debut (Epistole... si alte poeme, 2001), eclectica respira tot aerul de familie al "Club 8"-ului iesean, de care o leaga aliajul inedit de cinism si candoare, profan(iz)area Culturii prin desantarea acesteia in contexte prozaice, rafinamentul intertextual si trairea privata a livrescului.
Fireste, livrescul nu poate fi acceptat aici fara cateva nuantari si cel dintai care a protestat impotriva unei asemenea categorisiri brutale a fost poetul insusi, care, intr-un interviu acordat lui Mihai Vakulovski (in Tiuk, nr. 8/2005), distingea trei tipuri ale fenomenului: un livresc "pur retoric si snob", ca "tezaur de imagini si miteme la care poti apela in caz de urgenta"; "un livresc existential", care te face sa retraiesti "o situatie deja descrisa in literatura"; si "un livresc concrescut pe fiinta autorului, care vine din intalnirile miraculoase cu alti autori, din lecturile cu adevarat formatoare". Fapt deloc surprinzator, Gabriel H. Decuble isi asaza propriile poeme intre ultimele doua categorii amintite, marturisind ca, "daca poeziile mele au atatea trimiteri savante este pentru ca, pentru mine, cultura este viata curata - o traiesc zi de zi".
Si totusi, in realitate lucrurile sunt ceva mai complicate, iar complicatiile se observa inca din primul ciclu al volumului (pasari, nepasari), caruia i se pot anexa si cele doua ample bucati de deschidere (goiul ales si o aratare. apocalipsa dupa 2000) - in fapt, cele mai bune piese ale cartii. Gabriel H. Decuble nu-i doar un poet cresc
