Scaderea puternica a pietelor de capital de la inceputul acestui an poate amana ofertele publice programate pentru inceputul acestui an, Contor Grup Arad fiind prima oferta locala amanata din acest motiv.
Pe de alta parte, companiile care vor decide sa deruleze ofertele programate ar putea strange mai putini bani decat ar fi facut-o acum cateva luni din cauza ieftinirii generalizate a actiunilor.
Contor Grup Arad, Romcolor, Adeplast, Teraplast sau Lynx Properties, actionarul majoritar al Domo, anuntasera ca intentioneaza sa iasa pe piata in prima parte a acestui an. Oferta Contor Grup Arad, programata pentru inceputul lunii februarie urmeaza sa fie amanata pana cand piata de capital se linisteste, conform reprezentantilor IFB Finwest, care intermediaza oferta.
"Oferta Contor Grup era programata pentru inceputul lunii februarie, dar o vom amana cel putin cateva saptamani pentru ca, avand in vedere conditiile de pe piete, ar fi un esec sigur. Pana nu se linisteste piata nu avem de gand sa lansam oferta", spune Octavian Molnar, directorul IFB Finwest, societatea care lucreaza la oferta Contor Grup.
Alte doua oferte ar putea fi amanate din aceleasi considerente. "Deocamdata ne uitam pe pietele internationale sa vedem ce se intampla. Daca vedem ca va continua criza este posibil sa amanam ofertele la care lucram. Deocamdata nu am luat insa nici o decizie in acest sens", spune Dana Mirela Ionescu, presedintele Raiffeisen Capital & Investment.
Societatea, care a intermediat oferta Transgaz, lucreaza in prezent la ofertele de actiuni ale Teraplast si Adeplast, doi producatori de materiale de constructii.
O scadere a interesului pentru IPO-uri s-a resimtit in ultima vreme si pe pietele internationale. Doar in ultimele zece zile pe pietele internationale au fost anulate sau amanate 11 oferte publice initiale in valoare de apr