lumină cu vene aurii şi groasă ca funia,
pe cînd stăteam pe olteţului n-ai venit
şi nici în pantelimon nu m-ai vizitat vreodată,
deşi te-am aşteptat acolo şapte ani.
ai apărut acum, în 2007, în strada prevederii.
dar eşti tu oare cea la care am rîvnit atîta?
atîrni din tavan groasă ca funia
şi cu o buclă la capăt, dar nu cobori
atît de jos încît să te pot ajunge de pe duşumea.
ce mă fac, gălbioaro, că n-am scaun să urc
să-ţi încerc metalul şi împletitura?
o soră a ta luminează strada ziua-ntreagă
şi pînă pe la patru după-amiaza li se dă tuturor,
chiar şi acum cînd decembrie e pe sfîrşite.
însă tu nu ieşi în stradă şi nu apui
odată cu soarele. dar ce, parcă eu ies?
cum să ies cînd tu vii după atîţia ani?
nu, mai bine stau cu tine,
zgribulit în pat, dar cu tine deasupra.
da, da, clatină-te şi alintă-te
şi nu coborî mai jos ăstea două-trei zile
cît sînt liber de anul nou. mîine
o să-ncerc s-ajung la tine de pe pat.
dar numai după ce mă bărbieresc şi mă fac frumos.
pssst! bat colindători la uşă, dar
nu vreau să te vadă. aşa că
n-o să descui. însă mîine nu va mai
bate nimeni. mîine, după ce
mă bărbieresc şi mă fac frumos,
mă ridic din pat pe vîrfuri
şi ne-ntîlnim acolo. în sfîrşit.
bucla ta blondă, încheiată cu un nod
cît toate zilele, se va-ntuneca puţin,
pentru că trupu-i plin de zemuri sumbre,
dar tu eşti lumină, ce dumnezeu,
odată ce-o să-l înfăşori ca lumea,
toate lichidele din el se vor aprinde
ca becurile de pe bradul de crăciun din piaţa unirii.
ce zici? să las crăpată puţin uşa, să ne vadă
tot blocul? tot cartierul? tot oraşul?
sigur că da. sigur că da. sigur că da.
