Un ochi miraculos, lacom de spectacolele lumii, de ceea ce e plenitudine materială în piatră şi în zid, în scoarţa copacului, în amploarea unui fluviu bătrân, saturat de mâluri obscure. Astfel se vădea, la Dan Er. Grigorescu, aparatul care-i permitea o siguranţă implacabilă în captura imaginii. Omul, vânător şi pescar tenace, dobândise de altminteri, în practica acestor îndeletniciri fără vârstă, un soi de fulgurantă acuitate. Îmi amintesc, pe o plajă, ne surprinse, o dată, saltul nebunesc al unui peşte care, zburând razant peste apă, ţâşni drept între noi. Cu o iuţeală incredibilă, ca în tresărirea unui reflex atavic, Dan se aruncă la sol, trupul său îl acoperi într-o descărcare de bruscă, sălbatecă eficienţă. Când vânezi, nu eşti demn de o pradă fertilă decât dacă ştii să respecţi rituri şi rigori imemoriale; aşa fiind, ochiul marelui fotograf trebui să se constrângă, în însuşi actul privirii, la o severă disciplină. Puterea spontană deveni energie spirituală, mândră şi exigentă, capabilă să ilumineze cele mai indocile recolte de imagini -, chiar şi acelea care se iţesc zănatec, la călcătura cotidianului.

Aptitudinea de a sesiza tocmai această graţie imprevizibilă, proprie cotidianului, şi inteligenţa anonimă a străzii, el şi-a făcut-o resort principal în albumul despre Paris; dar cu un gust suveran, sfidând orice program populist şi orice complezenţă facilă. La Roma, pe care îi place s-o aibă întreagă, larg aşternută sub ochi, nu i s-a întâmplat să caute vreodată ceea ce Stendhal desemna - a propos de Sant' Onofrio - "un des plus beaux lieux du monde pour mourir", unul din cele mai frumoase locuri de pe lume, pentru a muri. Dimpotrivă, acolo, în Urbea arhitecturilor grandioase, el te cheamă să respiri generos spaţiul, cu plămânii tonic inundaţi de o tărie inepuizabilă.

Fără nici o emfază, cu o peremptorie eficacitate, viziunea lui Dan Er.