Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCM vrea două victorii la turneul din Bănie

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 25 ianuarie 2008 ·

Sport Club Municipal (SCM) Craiova va organiza în acest weekend turneul doi al Diviziei A feminine de handbal, seria B. În Sala Sporturilor din Bănie se vor întrece opt echipe: SCM şi DWAR Craiova, Mureşul Târgu Mureş, Transilvania Târgu Mureş, Universitatea Timişoara, Milostars Drobeta Turnu Severin, KZN Slatina şi Universitatea Reşiţa. În calitate de gazdă a turneului, echipa SCM, ocupanta locului secund în serie, vrea să câştige ambele partide pe care le are de disputat, cu Mureşul Târgu Mureş şi Universitatea Timişoara. „Este primul turneu organizat de noi şi sper să câştigăm ambele jocuri, să nu ne dezamăgim suporterii, care au mers cu noi chiar şi în deplasare, la turneul din decembrie de la Slatina. Îmi doresc să vină cât mai mulţi spectatori la meciuri, pentru că au ce vedea“, a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Mugur Guşatu, vicepreşedintele clubului oltean. Antrenorul Gheorghe Sbora a punctat că ambele adversare provin din zone cu tradiţie în handbal: „Ambele echipe reprezintă centre puternice, Timişoara şi Târgu Mureş, şi să nu uităm că anul trecut au jucat în prima divizie. Ne-am pregătit destul de bine pentru acest turneu. În pauza competiţională am reuşit să transferăm două jucătoare, Alexandra Ursachi, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, şi Ana Maria Enescu, de la Deva“. În ceea ce priveşte obiectivul echipei, antrenorul Gheorghe Sbora a spus că se încearcă formarea unei echipe competitive care în sezoanele viitoare să atace promovarea în Liga Naţională: „Nu pot spune că în acest an nu mai avem deloc şanse la primul loc, dar este greu de crezut că Slatina va rata promovarea. Au o echipă formată din jucătoare care evoluează de mulţi ani împreună, cu mai multe sportive la naţionala de tineret a României. Noi ne vom juca şansa până la capăt“. Sport Club Municipal (SCM) Craiova va organiza în acest weekend turneul doi al Diviziei A feminine de handb

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 33 minute
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 2 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Încep înscrierile la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2025-2026

Ziua Constanta acum 40 minute
Ministerul Educației anunță că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniță, creșă și în serviciile de educație timpurie complementare, pentru anul școlar 2025-2026. Părinții trebuie să aibă în vedere că înscrierea nu se face pe principiul „primul v

Studenții străini nevoiți să renunțe le Harvard, primiți la Hong Kong

HotNews acum 2 ore
Universităţile din Hong Kong să primească „studenţii excepţionali din întreaga lume” care sunt afectați de măsura luată de administrația Trump de rovocare a dreptulului Universității Harvard de a înscrie studenți din alte țări, potrivit France 24 și

Doi tineri au fost loviți de fulger. Unul a murit

HotNews acum 3 ore
Doi bărbați aflați la plimbare au fost loviți de fulger, vineri seară, în localitatea Turnu Ruieni, la Piatra Turnului, în Caraș-Severin, potrivit autoritățile. „În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă d

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 5 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Ilie Bolojan, la sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor

G4Media acum 3 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, la evenimentul care a marcat 150 de ani de la înfiinţarea PNL, că „vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor”. El spune că familia Brătianu trebuie să fie „un imbold” pentru ca fiecar

Marea Britanie investighează posibila implicare a Rusiei în incendierea proprietăților premierului Starmer

Mediafax acum 23 minute
Aceste incendieri au avut loc la începutul lunii mai, iar printre suspecții arestați se află și un român. Poliția a declarat că cei trei suspecți reținuți au conspirat cu „alte persoane necunoscute”. Oficialii britanici investighează acum dacă actor

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 8 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

19°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/15°
dum.

9°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°