Anul acesta are pentru Iasi o semnificatie speciala: in 2008 se implinesc sase veacuri de la atestarea sa documentara. Nu stiu cum se vor fi gandit autoritatile sa marcheze momentul, dar aspectul edificiilor care au adus faima orasului nu s-a schimbat mult in bine.
E drept, ruinelor nu le lipseste farmecul, fiind chiar un pretext ideal pentru meditatia neagra si voluptuoasa melancolie, altminteri foarte in spiritul locului. In orice caz, Iasiul nu seamana cu Venetia, in pofida marturiilor unor vestiti calatori din trecut, si frumusetea discreta a decrepitudinii se estompeaza acut, cand nu dispare cu totul, ca si cum n-ar fi fost. Inconjurat din toate laturile de un imens santier, Palatul Culturii tinde sa-si piarda grandoarea de altadata si sa cada efectiv in paragina, asa cum arata astazi, cu tencuiala cazuta si turnuletele asimetrice, inclinate parca a mirare spre amenintatoarea groapa de fundatie a proiectatelor blocuri din jur. Renovarea hotelurilor Select si Traian merita toata lauda, ca si reamenajarea inteligenta a izvorului de la Rapa Galbena, cu proximitatile aferente. Universitatea arata, de asemenea, splendid, insa Piata Unirii sufera cumplit de pe urma ambitiilor edilitare ale actualului primar, priceput mai mult la fotbal decat la arta. Bine macar ca pretentiile de estet ale lui Gheorghe Nichita sunt mai modeste decat ale predecesorului sau, iubitor de statui si istorie nationala! La urma urmei, sportul nu-i atat de nociv pe cat gargara patriotismului de doi bani. Oricum, cu voie sau fara voie de la primarie, lucrurile isi urmeaza cursul firesc.
Pe strada Lapusneanu, despre care am spus cate ceva in episoadele anterioare, felinarele si bancile de fier forjat, plasate pretutindeni, creeaza un efect retro de toata frumusetea, in ciuda impresiei neplacute datorate amestecului de vechi si nou, in maniera pestrita a kitsch-ului din zilele no
