Cand s-a hotarat sa aduca pe ecran un capitol atat de amplu din istoria Angliei precum domnia reginei Elisabeta intai, regizorul Shekar Kapur isi dadea seama doar partial, probabil, in ce se implica. Abia dupa lansarea pe ecrane a filmului Elizabeth: The Virgin Queen, in 1998, dupa cele sapte nominalizari la Oscar, unsprezece la BAFTA si trei la Globul de Aur (dintre care unul atribuit lui Cate Blanchett pentru interpretarea rolului titular) a devenit evidenta fascinatia personajului asupra publicului. Si necesitatea de-a continua istorisirea acestei domnii de 45 de ani, compusa din intrigi, pasiuni, pericole, razboaie, schimbari istorice majore si, nu in ultimul rand, prosperitate. In felul ei, Elizabeth a fost o doboratoare de recorduri si tabuuri in epoca: a reusit sa traiasca aproape 70 de ani intr-o perioada cu speranta redusa de viata si frecvente tentative de asasinat indreptate spre cei de la putere, si-a convertit conditia de virgina si celibatara in clarviziune politica, in conditiile in care presiunile din partea curtii in favoarea casatoriei nu lipseau, a stiut sa obtina victorii militare, si-a infruntat inamicii mai ferm decat multi monarhi de sex masculin si, in general, a fost in avangarda epocii ei, inclusiv in privinta bailor pe care le facea cu incapatanare la trei luni, spre deosebire de supusii ei, care se spalau o data pe an. Si, conform filmelor lui Kapur, si-a inabusit eficient pulsiunile amoroase, renuntand la barbatii de care s-a indragostit (in primul film Robert Dudley, conte de Leicester, iar in cel de fata Walter Raleigh, exploratorul pe care l-a ridicat la rang nobiliar si l-a pus in fruntea garzii personale). Cu asemenea date si asemenea personaj generos in fata, nu era greu ca regizorul sa piarda la un moment dat din vedere ansamblul. Neputand, desigur, sa fie exhaustiv, el a ales, pentru aceasta perioada a domniei denumita "epoca