Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazul rusesc ocoleşte România şi prin Serbia

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 26 ianuarie 2008 ·

Liderii sârbi au semnat ieri, la Moscova, un important acord cu Federaţia Rusă în domeniul energiei. Sursa: Reuters

Preşedintele Boris Tadici şi premierul Vojislav Koştuniţa au dat oficial undă verde preluării de către grupul Gazprom a unui pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere de stat NIS, pentru 400 de milioane de euro, informează Reuters. Luna trecută, Gazprom a oferit această sumă, în condiţiile în care analiştii estimează că valoarea de piaţă a NIS este de peste un miliard de euro.

Ieri, ruşii s-au angajat să investească în NIS alte 500 de milioane de euro până în anul 2012 şi au acceptat ca un segment de 400 km al gazoductului Southstream să tranziteze Serbia. În plus, la 60 de kilometri de Novi Sad va fi construit un depozit subteran de stocare a gazelor naturale, cu o capacitate de 800 de milioane de metri cubi, precizează agenţia Itar-Tass.

Imediat după ce a bătut palma cu Tadici şi Koştuniţa, preşedintele rus, Vladimir Putin, a reiterat poziţia Moscovei în privinţa viitorului statut al provinciei Kosovo. „În cursul întâlnirii noastre, am subliniat încă o dată că Moscova se opune categoric proclamării unilaterale a independenţei Kosovo. Aceasta ar risca să aibă consecinţe negative atât pentru Balcani, cât şi pentru întreaga lume“, a avertizat liderul de la Kremlin.

Trasee electorale

După vizita de ieri la Moscova, Tadici are mari şanse să câştige cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care se va desfăşura pe 3 februarie. El se poate baza acum nu doar de sprijinul UE şi SUA, ci şi pe cel al Rusiei. De altfel, premierul sârb pro-rus, Vojislav Koştuniţa, ar urma să anunţe public, zilele acestea, că îl susţine pe Tadici, a scris presa de la Belgrad. Ultranaţionalistul Tomislav Nikolici, câştigătorul primului tur al prezidenţialelor, a înţeles că Rusia poate influenţa decisiv r

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 13 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 11 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 6 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 17 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 9 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°