Diferenţa esenţială dintre Est şi Vest este - cred - diferenţa dintre mînie şi calm, dintre tensiune şi destindere. E vorba de atmosfera în care respirăm, de climatul sufletesc al vieţii zilnice. Există şi în Occident enervări, insatisfacţii, răsteli şi chiar atacuri de furie. Uneori, cînd riscul unei generale placidităţi este iminent, oamenii par să-şi inventeze motive de iritare sau să le îngroaşe artificial pe cele deja existente. În genere însă, strada, magazinele, instituţiile, mijloacele de transport, scena politică, ziarele nu sînt locuri ale conflictului. Nu se vociferează, nu se schimbă injurii şi îmbrînceli, nu se caută harţagul cu orice preţ. În Răsărit, dimpotrivă, aerul e apăsător, ca deasupra unui cîmp de luptă. S-ar zice că toată lumea urăşte pe toată lumea. Cearta este un mod de viaţă. Zgomotul de fond al convieţuirii noastre este bombăneala, recriminarea, scandalul. Trăim din resentiment. Lupta politică vizează exterminarea adversarului, gazetăria e un apogeu al nervozităţii ofensive. Intelectualii se ceartă între ei, societatea civilă e o simplă manufactură a protestului, guvernul, preşedinţia şi parlamentul se epuizează în purulente manevre de gherilă. Clienţii îi detestă pe comersanţi şi comersanţii, pe clienţi, poporul s-a săturat de politicieni şi politicienii de popor, cultele religioase se excomunică reciproc. Psihologia de gaşcă, partizanatul, combativitatea de stadion infectează tonul oricărei conversaţii, al oricărei dispute. La volan te înfurii, în staţia de autobuz, la gară şi la aeroport te înfurii, la slujbă te înfurii, la televizor te înfurii. Românul de azi e, prin definiţie, mînios. Euforia anihilării celuilalt, lovitura în moalele capului, discreditarea, calomnia, machiaverlîcul sînt gimnastica noastră cotidiană. Ştiu ce spun. Eu însumi am, frecvent, răbufniri isterice, precipitări spre răcnet, salturi spre stacojiu.
Se v
