Cînd intri în satul meu din Dîmboviţa te întîmpină un tricolor, un steag al Uniunii Europene şi inscripţia care te anunţă că ai păşit într-o "comună europeană". Şi nu e deloc ceva bizar. "Euro" este peste tot în România. Am avut eurorevelion anul trecut. Avem autobuze cu "Eurolines". Telefonul ţi-l poţi cumpăra de la "Euro GSM". În reclame, calitatea este la "standarde europene". Un constructor ridică "Eurorezidenţial". Cea mai mare firmă românească de sucuri se numeşte... "European Drinks". Dar cel mai tare exemplu, care a declanşat această avalanşă de amintiri, mi-a venit din Gândul. Cică la Timişoara a apărut un nou joc de tip Caritas, care se numeşte: "Europlan SRL". Mi se pare fabulos. De ce "Euro..."? Pentru că este de bine. Tot ce este "euro" e mai bun, îţi garantează că faci parte din ceva mai bun.

Cu gîndul la steagurile UE de prin România, am început să le număr şi la Londra. Am văzut unul singur, pe clădirea oficială a Uniunii. În rest, la Londra nimic nu pare a fi "euro". Tabloidele îl somează aproape zilnic pe prim-ministru să facă referendum pentru Tratatul de la Lisabona. Asta ca să poată duce apoi o campanie isterică pentru respingere. În lipsă de ceva mai bun, The Sun se roagă de irlandezi să îl respingă ei şi să scape lumea de aşa năpastă (Irlanda este obligată prin Constituţie să ţină referendum). Ministrul de Externe este suspectat că e prea tînăr şi euro-entuziast. Comentatorii de la The Times lasă de înţeles că e o legătură între cele două, se ştie că un englez la locul lui nu dă doi pennies pe eurocenţii UE. Săracul Tony Blair s-a chinuit să negocieze dur, iar proiectul de Constituţie adoptat la Lisabona (semnat de urmaşul său) garantează dreptul Marii Britanii de a se retrage din anumite politici sensibile. Carta Drepturilor Omului nu se aplică peste dreptul britanic. Londra nu a vrut ca Europa să aibă ministru de Externe. Aşa că s-