Marele premiu la Loto 6/49, care mâine va depăşi 12 milioane de euro, l-a determinat pe primarul unei comune ialomiţene să iniţieze o chetă printre alegători, pentru un bilet colectiv. Suma strânsă: aproape 500 de lei. Sursa: Petronel Tudor
1 /.
Potul cel mare, circa 12 milioane de euro, a aprins imaginaţia celor 2.000 de suflete din comuna ialomiţeană Sfântul Gheorghe. În fruntea lor, primarul PD-L Mădălin Teculescu s-a gândit că, la o miză mai mare, şansele cresc. Joi, şi-a invitat consătenii să i se alăture în operaţiunea „12 milioane euro de la Loto“. În mai puţin de o zi a strâns banii şi a ales numerele.
Modelul spaniol
„M-a inspirat o întâmplare a unei comunităţi locale din Spania care a jucat la loterie pe un bilet colectiv şi a câştigat câteva milioane de euro. Atunci mi-am zis că, dacă la ei s-a putut, poate şi noi suntem norocoşi“, explică primarul de unde a plecat ideea biletului colectiv. A aflat repede de la Loto cât costă variantele simple cu mai multe numere, dar, speriat de costul piperat al biletului, mult peste veniturile unei comunităţi ce trăieşte din pensii de CAP şi ajutoare sociale, a optat pentru o variantă combinată de 16 numere.
Inginerul Corneliu Aldea a scos din buzunar 50 de lei şi i-a înmânat primarului plin de speranţă: „Suntem oameni cinstiţi, poate dă norocul peste noi şi devenim celebri“. Primarul a ales ca hazardul să fie cel care să dicteze şi a cerut fiecărui participant să aleagă câte un număr dintr-un teanc cu bileţele cu numerele de la 1 la 49. Eventualul câştig va fi împărţit matematic între cei 21 de jucători, 20% din premiu urmând a fi încasat de primar, care a cotizat cu 100 lei.
„Calculul meu e simplu în cazul marelui premiu. Dau la bugetul local cel puţin 300.000 lei, adică exact cât îmi trebuie pentru a echilibra bugetul pe anul 2008“, promite Tecules