La Iasi, in Piata Unirii, s-a celebrat joi actul Unirii. Nu ma intrebati de unde ideea de a se sarbatori la Iasi data in care Cuza a fost ales domnitor la Bucuresti (cred ca Ceausescu ar putea revendica ceva drept de copyright). Nu ma intrebati nici ce rost a avut parada militara la aniversarea unui eveniment care nu a avut nici o componenta legata de armata. In general, nu ma intrebati ce rost au aceste mari adunari de oameni, prilejuite de implinirea a fix 149 de ani de la intamplari a caror semnificatie (nu mai vorbim de cronologie) e pierduta in paginile unor manuale de istorie incalcite.
Am vazut pe ecranul televizorului o rara concentratie de politicieni. Straniu e ca, fiind vorba despre unire, aplaudacii adusi in piata de principalele partide ale tarii (PD-L, PNL, PSD) au gasit de cuviinta sa huiduie copios, inclusiv atunci cand unul dintre vorbitori le ura "La multi ani!". La fel de strident a fost faptul ca, in contextul unei ceremonii cu rezonante nationale, partidele au gasit de cuviinta sa-si echipeze simpatizantii cu uniforme (e drept, reduse la esenta fularelor si baloanelor colorate) menite sa accentueze diferentele, si nu cine stie ce sentimente (nationale?) comune.
Pentru prima data, dupa vreo doi ani, i-am vazut pe cei doi adversari alaturi (nu si impreuna), veniti de bunavoie (nu la vreo ceremonie internationala, la care protocolul i-ar fi obligat sa se alature); nu doar pe Geoana si Iliescu, ci chiar pe insisi presedintele Basescu si premierul Popescu Tariceanu. Sa ne amintim ca, in ocazii similare, obiceiul impamantenit in ultima vreme era ca cei doi sa se evite, organizandu-si fiecare manifestatia personala.
S-ar putea sa fie o legatura cu unele intamplari ciudate din ultimele saptamani, cand cei doi au avut doua neasteptate intrevederi fata in fata, despre al caror continut nu am aflat decat ca nu a adus nimic nou, dar
