Continuam publicarea unor fragmente din “Jurnal pe motocicleta” de Ernesto Che Guevara, carte in curs de aparitie la Polirom. “Aproape toata lumea stie ca mi-am inceput cariera ca medic cu ceva ani in urma. Cand am pornit pe acest drum, cand am inceput sa studiez medicina, majoritatea ideilor pe care le am acum, ca revolutionar, lipseau din arsenalul idealurilor mele.

Voiam sa reusesc, asa cum toata lumea vrea sa reuseasca. Visam sa fiu un cercetator de renume. Visam sa muncesc neobosit ca sa infaptuiesc ceva care chiar sa fie pus la dispozitia umanitatii, dar care, in acelasi timp, sa reprezinte un succes personal. Eram, cum de altfel suntem cu totii, un copil al mediului meu.

Ca urmare a unor imprejurari speciale si poate si din pricina firii mele, dupa ce mi-am absolvit studiile am inceput sa calatoresc prin America de Sud si am ajuns s-o cunosc indeaproape. Cu exceptia statelor Haiti si Republica Dominicana, am fost – intr-un fel sau altul – prin toate celelalte tari din America Latina. Calatorind asa cum am calatorit, intai ca student la medicina, iar apoi ca medic, am inceput sa intru in contact direct cu saracia, foametea, boala, cu neputinta de a vindeca un copil din cauza lipsei de resurse, cu apatia cauzata de foame si de persecutia continua care a dus pana la punctul in care cand un parinte isi pierde un copil devine un incident lipsit de importanta, cum se intampla adesea printre cei din clasele aspru lovite din patria noastra sud-americana. si am inceput sa realizez ca, pentru mine, la vremea aceea, mai era ceva aproape la fel de important precum sa devin un cercetator celebru sau sa aduc o contributie notabila in medicina, iar acel ceva era sa-i ajut pe acesti oameni.

Dar am continuat sa fiu un copil al mediului meu, asa cum toti continuam mereu sa fim copii ai mediului nostru, si am vrut sa-i ajut pe oameni p