Sala colegiului, albă, nouă, construită din banii şcolii, răsună sacadat: "Mircea Cristea!". Nu e un fotbalist, e numele liceului, toţi îl strigă. Sub cupola de tunel transatlantic, vuietul ia pe sus vedetele. Nici n-au intrat bine şi trebuie să dea autografe. Puştii braşoveni sînt curioşi să-l vadă pe Lucescu, se uită la Eugen Nae ca la un oaspete din Star Trek şi se foiesc cu caietele în mînă pe lîngă Ilyes, Isăilă, Cristescu şi Senin. Sar ca mingile să prindă şepcuţele aruncate în tribună, la prezentarea echipelor. Deci aşa arată fotbaliştii, aşa arată Lucescu, a-ha. Dar de jucat, joacă? Trupa de vedete ia cu asalt poarta liceului, cu tot cu plasa verde din spatele ei. Galeria se trezeşte din visare şi strigă, bate din palme, se ridică pe vîrfuri să vadă tot.
Lucescu dă pase cu călcîiul, schimbă benzile, sare la cap, porneşte atacuri-fulger, driblează, recuperează, marchează. "Ştie, ştie!", hotărăşte sfatul copiilor. Antrenorul braşovenilor trece în locul lui Nae şi mai-mai i-ar lăsa pe copii să dea gol. Dar atacanţii colegiului trag sfios, pe lîngă. Nu se încumetă să dea gol unui goalkeeper aşa faimos. Şi nici Răzvan nu prea ar face scor cu o echipă pe care o cheamă "Mircea". Dar în fine, trecînd peste politeţurile de rigoare, the show must go on, iar golurile se înşiră ca ghiozdanele la ambele porţi.
Puştii prind curaj şi ţin pasul pe tabelă. Nae se rostogoleşte zîmbind, vrea să degajeze direct în poarta liceenilor. Mingea bubuie, transatlanticul se clatină de chiote, "Mir-cea Cris-tea!", un cor improvizat cîntă imnul echipei, cu mîinile pîlnie la gură. Patriotismul ţine pînă la final, cînd toţi uită de "Mircea" şi se duc la Răzvan, poze, autografe, curiozităţi. "Deci aşa arată! E de treabă. Şi nu joacă rău deloc, l-aţi văzut?".
MVP: Ronaldihno sub Tîmpa
Robert Ilyes l-a ales pe cel mai bun jucător din echipa