„Două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească. Încă nu sunt sigur de primul“. Cam aşa gândea genialul Albert Einstein despre această chestiune pe cât de veche, pe atât de inexplicabilă. Omul a fost marcat de prostie dintotdeauna, primul care a suferit din cauza ei fiind nimeni altul decât Adam, care din cauza unui fruct a pierdut Paradisul. Iar de prostie nu scapă nimeni. De câte ori nu ne-am mustrat singuri pentru că am luat nişte decizii iraţionale şi care ne-au afectat pe noi sau pe ceilalţi şi de câte ori nu i-am definit pe cei de lângă noi „proşti“ fără a şti ce înseamnă în realitate acest cuvânt? La urma urmei, chiar aşa, cum am putea defini prostia? Mai mult ca sigur nu ca opusul inteligenţei, pentru că este dovedit că şi oamenii deştepţi comit acţiuni prosteşti fără a-şi da seama sau fără a recunoaşte măcar în faţa propriei persoane.

Definiţia prostiei De-a lungul vremii, mulţi oamenii de ştiinţă s-au întrecut în a defini acest concept pe cât de misterios, pe atât de „banal“. În opinia istoricului şi economistului Carlo Cipolla, prost este cel care face un rău altei persoane sau unui grup de persoane fără să câştige nimic din asta sau, şi mai mult, fiind şi el afectat în mod direct de acţiunile sale. „Viaţa noastră este marcată de pierderi economice, de timp sau de energie“, a spus cercetătorul, adăugând: „Iar de vină sunt acţiunile unei creaturi absurde, care în cele mai neaşteptate momente ne face un rău, fără a avea nimic de câştigat“. Aşadar, prostia, această forţă iraţională şi imprevizibilă, se dovedeşte în cele mai multe dintre cazuri a fi extrem de periculoasă, un adevărat „duşman invincibil“, care de cele mai multe ori nu poate fi contracarat în nici un fel. Oare numai unii dintre noi sunt proşti? Răspunsul este simplu: „Nu“.

Prostia la ea acasă Cercetătorii de la Universitatea britanică din Exeter au reuşit chiar să identif