Amestec de sacru si profan, de euforie si suferinta, de speranta si nostalgie, sarbatoarea a devenit, astazi, corespondentul carnavalului medieval: o ciudata dezlantuire a instinctelor periferice. Pe vremuri, in anii '60, a rulat un film umoristic cu acest titlu ("Serbarile galante"). Mai nou, in post-modernitate, serbarile si-au pastrat caracterul umoristic (l-au ingrosat chiar), dar s-au complicat simtitor, in acord cu vremea si mintile politicienilor. De-o pilda, la 14 octombrie, cind este hramul sfintei cuvioase Paraschiva. De-o alta, de 24 ianuarie. Am scris adeseori despre sarbatoarea hramului mitropolitan. Astazi voi spune doua vorbe despre compozita, intortocheata serbare a Unirii. Prima observatie. Nici una din sarbatorile curente nu-si mai pastreaza specificul. Hramul sfintei Paraschiva e, in principiu, o sarbatoare religioasa. De 14 octombrie, proletarii sint chemati sa se reculeaga. Sa-i ierte pe gresiti. Sa mediteze, pentru o data, la viata viitoare (aceea eterna!), la Arhitectul divin, la cuvintele profetilor si la Apocalipsa. Cu timpul, hramul a capatat un aspect apasat laic. De sfinta Paraschiva se vind, printre alte brasovenii si nimicuri inflorate, colaci si CD-uri, coliva si ilustrate, sireturi si luminari de spermantet, cojoace si parfumuri, guma de mestecat si tricouri inscriptionate, se bea tiutiun, tuica fiarta, rachiu de surcele, se infuleca in desert sarmalute in foi de ienupar, se vizioneaza concerte haulite in fata Palatului Culturii si se rostesc, la sfirsit, discursuri politice de un caracter suav-desfrinat. Din religioasa, serbarea a devenit, cu vremea, pur lumeasca si profana. In loc sa prilejuiasca o meditatie smerita, a devenit ocazie de chiot si dantuire. Sa revin insa si la ziua Unirii Principatelor. De data asta, avem de a face cu o serbare profana, care a tins insistent catre dimensiunea sacrului, a numinosului. O solemna defilare