Sunt mulţi cei care se înghesuie să vadă celulele în care cei aflaţi pe lista neagră a comuniştilor petreceau momente de groază. Un loc în care până şi credinţa părea zadarnică. Un loc în care erai adus şi ţinut fără să intri în contact cu un alt om perioade lungi. Cei mai mulţi cedau şi recunoşteau fapte pe care nu le comiseseră. Acum este muzeu.
Închisoarea poliţiei secrete a Germaniei de Est nu figura pe nici o hartă. Nu se ştia de existenţa ei, doar că unii oameni dispăreau peste noapte.
Sunt mulţi cei care se înghesuie să vadă celulele în care cei aflaţi pe lista neagră a comuniştilor petreceau momente de groază. Un loc în care până şi credinţa părea zadarnică. Un loc în care erai adus şi ţinut fără să intri în contact cu un alt om perioade lungi. Cei mai mulţi cedau şi recunoşteau fapte pe care nu le comiseseră. Acum este muzeu.
Oameni care se opuneau dictaturii comuniste s-au aflat în detenţie aici începând cu martie 1951, când întregul complex a intrat în proprietatea Ministerului pentru Securitatea de Stat. Lista celor încarceraţi conţinea de la liderii revoltei din 17 iunie 1953 la adepţii Martorilor lui Iehova. Politicieni care cădeau în dizgraţie, ca fostul ministru de Externe Georg Dertingeri, şi alţii au petrecut luni întregi în celule subterane. Walter Linse, avocat din Berlinul de Vest, a fost răpit în 1952 şi executat în Moscova un an mai târziu.
MARTORI. Toţi ghizii muzeului fac parte dintr-o asociaţie a foştilor deţinuţi politici. Cel care ne-a condus prin coridoarele lungi ale temniţei a fost închis aici de trei ori. Prima oară la 16 ani, pentru că a îndrăznit să îi spună profesorului să înceteze cu laudele pe care le aducea regimului. După ce a fost eliberat a doua oară s-a dus şi i-a bătut pe informatorii din bloc, ceea ce l-a readus în celulă.
La început erau reţinuţi în camere mici su
