Trofeul “10 pentru România” a însemnat pentru marele actor Alexandru Arşinel şi fericire, şi obligaţie, şi mulţumire, şi bucurie. A fost un trofeu de care actorul se apropiase foarte mult şi la care spera pentru faptul că îi îndeplinea un vis. Trofeul “10 pentru România” a însemnat pentru marele actor Alexandru Arşinel şi fericire, şi obligaţie, şi mulţumire, şi bucurie. A fost un trofeu de care actorul se apropiase foarte mult şi la care spera pentru faptul că îi îndeplinea un vis.
Jurnalul Naţional: Când, la terminarea Facultăţii de Teatru, aţi optat pentru Teatrul de Revistă pentru cuplete, cântece, aţi bănuit că tocmai această specie actoricească vă va aduce gloria?
Alexandru Arşinel: Când am terminat Institutul de Teatru am fost repartizat la Târgul Mureş, unde am jucat roluri de dramă: “Oceanul”, “Discipolul diavolului” etc. În Bucureşti am venit şi am ajuns la Revistă întâmplător. Am terminat în ’62, în ’64 mi-am dorit foarte mult să revin în Bucureşti şi Teatrul de Revistă era singurul care dădea concurs în anul acela. Am intrat şi am rămas legat. Sunt 43 de ani de când mi-am legat destinul de acest gen minunat. Un gen care te supune la nişte rigori extraordinare. Este genul în care piesa de teatru se joacă în cinci minute, intri pe scenă, ai exact cinci minute, pleci şi dacă nu ai reuşit să-i captezi pe spectatori este ca şi cum nu ai fi apărut în spectacol. Un spectacol, un gen greu în care trebuie să te mişti, în care trebuie să cânţi, să scoţi şi lacrima, dar mai ales ceea ce e mai greu, mult mai greu, să scoţi zâmbetul de pe chipul unor oameni care au necazuri, care au probleme, care se întâlnesc cu tot ceea ce este supus de vicisitudinile vieţii pe care o trăiesc în general.
Jurnalul Naţional: Prin ce se manifestă sângele de moldovean la dumneavoastră ?
Alexandru Arşinel: Poate printr-o anu