Se anunţă zile grele pentru autorităţile de la Sofia după ce Comisia Europeană a decis să le îngheţe finanţarea cu bani comunitari a infrastructurii rutiere. Motivul acestei hotărâri, care le-a fost adusă sâmbătă la cunoşţinţă oficialilor bulgari, este legat de recentul scandal de corupţie în care ar putea fi implicaţi mai mulţi responsabili bulgari.
Mai exact, Reprezentanţii Fondului pentru Infrastructură Rutieră (FIR) din Bulgaria au fost prinşi în timp ce au primit mită suma de aproximativ 12.800 euro (25.000 de leva) din partea proprietarului unui teren situat în apropierea autostrăzii Hemus, aflată în prezent în construcţie. Unul dintre oficialii implicaţi, Liubomir Lilov, este directorul Direcţiei de utilizare a fondurilor europene, iar celălalt, Ivan Vladimirov, este şeful Departamentului naţional pentru Programul ISPA din Bulgaria.
În acest context, Executivul de la Bruxelles a decis să blocheze finanţarea, insistând să primească dovezi că delapidarea nu este legată de finanţarea din partea blocului comunitar, relatează Novinite.com şi BTA, conform Rompres.
Bulgarii încearcă să demonstreze că nu „s-a dat“ din banii europeni
Puşi în faţa acestei hotărâri, oficialii de la Sofia susţin că scandalul de corupţie nu are nicio legătură cu fondurile care vin de la UE. Mai exact, ministrul bulgar al Transporturilor, Petar Mutafciev, a declarat că se îndoieşte că acţiunile penale ale directorilor Fondului pentru Infrastructura Drumurilor implică absorbţia fondurilor comunitare, explicând că toate argumentele sale se bazează pe o discuţie telefonică avută cu ministrul de Interne, Rumen Petkov.
Deocamdată, ministerul bulgar al Finanţelor nu a specificat la cât se va ridica valoarea fondurilor blocate de Comisia Europeană. Cert este că printre proiectele afectate de această suspendare a banilor comunitari se numără autostrada Liulin, secţiune