"Omenirea este convinsă că prin naştere are un drept consacrat la fericire, credinţă fundamental greşită, căci în tot timpul vieţii omul aleargă după ea ca o himeră. Ne rămâne speranţa, care, nu-i aşa, nu moare niciodată?.." Realitatea Ilustrată, 9 februarie 1933
Omenirea este convinsă că prin naştere are un drept consacrat la fericire, credinţă fundamental greşită, căci în tot timpul vieţii omul aleargă după ea ca o himeră. Ne rămâne speranţa, care, nu-i aşa, nu moare niciodată?
Aproape că nu există om care să nu nutrească ideea că a moştenit prin naştere un drept la fericire, de unde rezultă că atunci când n’are această senzaţie, se uită în juru-i, în căutarea unui ţap ispăşitor – soţul, soţia, doctorul, patronul, guvernul, capitalistul, etc – sau cineva trebuie să-i închidă drumul către fericire.
Iată însă că, doctorul Foster Keneedy, afirmă că omul n’a avut parte niciodată prin naştere un drept la fericire sau la altceva decât la moarte. Ceeace face din fericire o imposibilitate, este în primul rând faptul că natura are la bază un crud principiu de destrucţie. Omul se întreţine omorând şi mâncând diferite animale; vegetalele formează un alt capitol al hranei omului; vieţile animalelor inferioare se continuă printr’unul din aceste principii sau prin ambele şi, dacă aprofundăm cercetările, vedem chiar în regnul vegetal, plante ce se strangulează. Microbul, cea mai mică vietate, completează cercul de suferinţe şi cruzimi al nefericirii, rozând şi ucigând pe om, cea mai desăvârşită formă a vietăţii.
Ceeace face pe oameni să blameze medicina pentru incapacitatea ei de a-l ţine într-o perpetuă stare de sănătate şi mulţumire, este credinţa pe care o cultivă, inoculând-o şi copiilor lor, că au un drept la fericire. Singurul drept al naşterei este dreptul de a muri. Natura intenţionează să ne ucidă şi reuşeşte. Deci c
