Aflaţi în cantonament în Portugalia, Pandurii se pregătesc să vină acasă. Pînă atunci, oltenii au jucat şi vor mai juca meciuri amicale, ultimele trei disputate consemnând tot atâtea înfrîngeri. Sîmbătă la prînz, oltenii au cedat în faţa celor de la Oliveirense, scor 1-2, echipă de liga a treia cu şanse reale de promovare. Totuşi, în acest meci antrenorul Joaquim Teixeira a experimentat în permanenţă, testînd chiar şi patru jucători care susţin în aceste zile probe de joc la Pandurii. În plus, antrenorul nu a putut conta pe serviciile a şapte jucători, toţi cu probleme medicale.
Haotic
Pentru amicalul de sîmbătă, Teixeira a căutat o altă formulă de echipă. A început patru fundaşi, trei mijlocaşi, iar pe Ilie Iordache l-a pus să joace în spatele a două vîrfuri care se află în probe la Pandurii. Nefamilializat cu această poziţie, Iordache a dezamăgit în joc, în timp ce ambii atacanţi au vrut să arate multe dar au reuşit puţine realizări.
Pandurii au început tare şi în minutul 5, Chibulcutean a şutat din interiorul careului de 16 metri, dar balonul s-a scurs puţin pe lîngă poartă. Opt minute mai tîrziu, Iordache a şutat din lovitură liberă directă de la 20 metri lateral stînga, dar portarul advers a scos de sub transversală. Apoi, Oliveirense a ieşit la atac şi a pus stăpînire pe mijlocul terenului. În minutul 28, Jeffersson a reluat cu capul din 6 metri de lîngă Anilton în urma unui corner executat de pe partea dreaptă a atacului portughez. 0-1, iar gorjenii nu se regăseau, iar pe teren un spectator neutru nu şi-ar fi dat seama care echipă este de prima ligă şi care de eşalonul trei. Vulnerabili pe părţile laterale, românii au mai avut emoţii la două acţiuni de contraatac, însă finalizate cu şuturi peste poartă din poziţii bune. Totuşi, Pandurii au fost aproape de egalare în minutul 37, atunci cînd centrarea din corner a lui Iordache, a fost reluată