Piraeus Bank România va diminua dobânzile la creditele noi de nevoi personale fără garanţie reală, inclusiv cele destinate refinanţării, acordate în lei, euro şi franci elveţieni, reducerile urmând să fie cuprinse între 0,5% şi 0,75%, în funcţie de valută. Scăderea dobânzii nu se aplică împrumuturilor aflate în sold, sub incidenţa noii măsuri intrând doar creditele care urmează să fie acordate de către Piraeus Bank România, se arată într-un comunicat al băncii.
Pentru împrumuturile în lei, reducerea dobânzii va fi de 0,5%, în timp ce pentru creditele în euro şi franci elveţieni va fi de 0,75%. "Faptul că banca a cunoscut în primele nouă luni ale anului 2007 o creştere spectaculoasă a volumului de credite acordate persoanelor fizice, de şapte ori mai mult faţă de volumul înregistrat în septembrie 2006, ne-a demonstrat că cererea de produse bancare pe segmentul de retail se menţine la cote înalte", a declarat, în comunicat, Cătălin Pârvu, director general retail banking şi operaţiuni. (E.C.)
Piraeus Bank România va diminua dobânzile la creditele noi de nevoi personale fără garanţie reală, inclusiv cele destinate refinanţării, acordate în lei, euro şi franci elveţieni, reducerile urmând să fie cuprinse între 0,5% şi 0,75%, în funcţie de valută. Scăderea dobânzii nu se aplică împrumuturilor aflate în sold, sub incidenţa noii măsuri intrând doar creditele care urmează să fie acordate de către Piraeus Bank România, se arată într-un comunicat al băncii.
Pentru împrumuturile în lei, reducerea dobânzii va fi de 0,5%, în timp ce pentru creditele în euro şi franci elveţieni va fi de 0,75%. "Faptul că banca a cunoscut în primele nouă luni ale anului 2007 o creştere spectaculoasă a volumului de credite acordate persoanelor fizice, de şapte ori mai mult faţă de volumul înregistrat în septembrie 2006, ne-a demonstrat că cererea de produse bancare pe segmentul