Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dascălii vor mai mult, asistenţii s-au liniştit, ambulanţierii sunt nehotărâţi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 28 ianuarie 2008 ·

Sindicaliştii din învăţământ şi sănătate au avut o săptămână grea, încheiată doar pentru asistenţii medicali cu acorduri. Dascălii aşteaptă să obţină noi drepturi în urma negocierilor de astăzi şi mâine, iar ambulanţierii nu s-au hotărât dacă acceptă oferta guvernului, de creştere cu 11% a salariilor, în două tranşe. Liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Olt, prof. Ionel Barbu, a declarat că reprezentanţii celor patru federaţii reprezentative din învăţământ au respins vineri oferta de creştere a salariilor cu 11%, în două tranşe, aprilie şi octombrie, faţă de 50% cât au solicitat dascălii, fiind de acord, în schimb, să continue, astăzi şi mâine, negocierile. Dascălii nu au renunţat nici la legea proprie de salarizare, cuprinsă în temele negocierilor. În funcţie de rezultatul discuţiilor se va hotărî şi calendarul după care vor continua, dacă nu cad la pace, mişcările de protest. „Dacă rezultatul negocierilor nu ne este favorabil, vom continua greva, ţinând cont şi de vacanţă. Probabil o vom începe la sfârşitul săptămânii şi continuăm după vacanţă“, a declarat Barbu, admiţând că partenerii de negocieri au speculat această perioadă, lungind negocierile până aproape de vacanţă, astfel încât cadrele didactice să nu poată interveni pentru blocarea situaţiilor de sfârşit de semestru. Cadrele medii din sănătate, mulţumiteAsistenţii medicali membri SANITAS s-au declarat mulţumiţi, pentru moment, cu ce le-au promis guvernanţii. Au vrut 12% mărire de salariu şi au obţinut 11%, în schimb, sporul de prevenţie a depăşit cu un procent solicitarea, fiind fixat la 11%, după cum a declarat liderul Uniunii Judeţene SANITAS, as. Roxana Dragomir. De toate acestea asistenţii vor fi siguri însă după şedinţa de guvern de miercuri, când se aşteaptă promovarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să se acorde drepturile promise. Aceeaşi ordonanţă de urgenţă o aşteaptă şi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°