Consiliul Naţional al PSD, programat la începutul lui februarie, a fost amânat pentru sfârşitul lunii, fiind posibilă chiar împingerea sa în luna martie.
Miza Consiliului Naţional este readucerea lui Adrian Năstase în conducerea PSD. Unii dintre PSD-işti plănuiesc să-l sprijine pe Adrian Năstase să obţină funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. Deşi îşi doreşte să revină în prim-planul PSD, Năstase a condiţionat acceptarea acestei funcţii doar în cadrul unei înţelegeri mai ample, iar propunerea să vină chiar de la Mircea Geoană.
Acesta un este încântat de readucerea lui Năstase la vârful PSD, dar ar accepta ca fostul premier să intre într-o formulă de colaborare cu conducerea PSD. „Funcţiile se câştigă la Congres“, declarase Geoană în urmă cu o săptămână, când Năstase îşi anunţase intenţia de revenire. Pentru preşedinţia Consiliului Naţional şi-a manifestat intenţia de a candida şi Dan Mircea Popescu, cel care exercită această poziţie din 2005.
Dan Mircea Popescu este un apropiat al lui Ion Iliescu şi nu va renunţa la candidatură în favoarea lui Năstase decât dacă i-o va cere preşedintele de onoare al PSD, susţin surse din conducerea social-democraţilor. Potrivit unor apropiaţi ai lui Adrian Năstase, acesta nu va candida la preşedinţia Consiliului Naţional dacă Dan Mircea Popescu nu se retrage. În condiţiile unei competiţii reale, atâta vreme cât Geoană, grupul de la Cluj şi alţi lideri PSD se opun revenirii lui Năstase, candidatura acestuia ar conduce la noi dispute în partid chiar în preajma alegerilor locale.