Sursa: EVZ
Exasperat de fina lui Theodor Stolojan, Blaga i-a spus acesteia că «nu are nevoie de fâţe în partid». Apelativul a jignit-o profund pe aceasta, care l-a chemat în ajutor pe naşul său, Theodor Stolojan.“ (Cotidianul, 22 ianuarie 2008) Rechinului nu-i mai plac „fâţele“. Nu i-au plăcut niciodată. E firesc. Un rechin va prefera întotdeauna peştii mari. Creaturile astea mici, blonde, care abia au eclozat în ale politicii, îl scot din sărite. Sunt gălăgioase şi foarte, foarte îndrăzneţe. Îşi închipuie că li se cuvine totul.
Îşi închipuie că toată peştimea le cade la picioare dacă se fardează, se îmbracă frumos şi îşi dau cu puţin parfum fin. Sunt unele fâţe care nu cunosc nicio limită. Visează tot timpul la funcţii, sunt perseverente, se pregătesc intens să parvină. În ultima vreme, contrar obiceiului lor, îşi închid bluzele până în gât şi-şi lungesc fustele. Îşi iau diplome peste diplome, doctorate peste doctorate, se cred îndreptăţite să aibă o carieră universitară, deşi, nu de mult, au eşuat lamentabil prin fiordurile Norvegiei. El, Rechinul, e greu de dus cu preşul.
Peştoaicele astea nesuferite nu-i pot lua minţile. Dacă ar putea, le-ar trimite la cratiţă cât ai zice „fâţă“. Ar face-o cu inima plină. Dar nu-i de capul lui. Aşa puternic cum e el, cu colţii lui ascuţiţi ca o pânză de fierăstrău, Rechinul ştie că depinde de voturile Marinarului. Ştie că nu poate ajunge la ciolan decât cu ajutorul lui. Îi este şi teamă. Şi el trăieşte cu harponul Marinarului deasupra capului. Iar Marinarul este foarte periculos. Ochiul lui ager, timpanul lui fin pot detecta şi cea mai mică mişcare a sa prin ocean.
Are plase invizibile, cu care-l poate prinde oricând. În orice moment poate scoate de pe fundul oceanului, din întuneric, vreo mapă profesională. Din păcate pentru Rechin, fâţele se află sub protecţia Marinarului. Înt
