In servicii financiare, salariile sunt cuprinse intre 6.000 si 8.000 de euro pe luna pentru esalonul doi de management, in timp ce in real estate se refuza salarii de 12.000 de euro.
"Exista situatii in care managerii romani castiga mai bine decat cei din Vest, desi sunt mai putin experimentati. Cu siguranta ca nu este cazul sa le plangem de mila managerilor romani de top, pentru ca sunt recompensati in concordanta cu standardele internationale", spune Ulrik Rasmussen, partener in cadrul Pedersen & Partners, una dintre cele mai mari companii de executive search din Europa Centrala si de Est, care activeaza de patru ani pe piata locala.
Salariile managerilor de top sunt peste nivelul din alte tari est-europene. Spre exemplu, in Bulgaria, salariile sunt la doua treimi fata de cele din Romania, in timp ce un bun director financiar roman castiga mai bine decat unul maghiar.
In domenii aflate in expansiune cum sunt banking-ul, real estate-ul sau asigurarile se poate vorbi despre o criza a fortei de munca. "Cand 50 de fonduri de investitii intra aproape simultan pe piata, fiecare cu cate 500 de milioane de euro de investit, este normal sa nu gaseasca oamenii de care au nevoie intr-un interval atat de scurt", spune el, precizand ca managerii pot fi gasiti, cu conditia ca angajatorii sa isi ajusteze cererea la nivelul pietei.
Real estate-ul ramane unul dintre cele mai provocatoare domenii pentru recrutarea de top. Dat fiind faptul ca real estate-ul comercial a aparut doar de cativa ani pe piata, devine tot mai greu sa gasesti oamenii potriviti, iar partenerul Pedersen & Partners spune ca au devenit tot mai refractari in ceea ce priveste proiectele de recrutare pentru real estate in Romania.
"Mai ales cand clientul are o suma fixa pe care este dispus sa o ofere ca salariu, chiar daca este o suma tipica pentru Ungaria, spre exemplu, pentru ca