- Editorial - nr. 18 / 28 Ianuarie, 2008 De cateva ori l-am auzit pe controversatul politician si om de afaceri, Gigi Becali, acuzandu-si vrasmasii cu o vorba de duh din popor: "Ba, hahalerelor, va arat eu voua...!". Marturisesc, sincer, ca nu sunt un admirator al acestui individ, dimpotriva, faptul ca se manifesta uneori precum un capitan care si-a propus sa readuca Romania la o stare de normalitate prin morala crestina si munca cinstita ma deranjeaza enorm. Lumina capitanului si spiritul renasterii nationale este mult prea departe de acest individ pentru a-i innobila viata. In cel mai fericit caz, il poate transforma intr-un cabotin de moda noua. Pe de alta parte, probabil ca in spate are un camarad mentor, fin observator al societatii romanesti, fiindca, in viata politica, sociala si economica a Romaniei, de 18 ani se tot poarta moda hahalerelor. Potrivit cartii de capatai a limbii romane, hahalera este o persoana lipsita de scrupule, fara caracter, neserioasa, pramatie. Avand in vedere situatia dramatica din Romania de azi, cand nimeni nu ne mai ureaza "Sa traim bine!"; cand in justitie se joaca de cativa ani "alba_neagra"; cand "euroiul" creste precum Fat-Frumos din poveste, iar leul devine tot mai jigarit; cand preturile la energie, alimentele de baza, servicii sunt scapate de sub control; cand clasa politica o ia razna pe aratura, mai ceva ca la balamucul de la Tarnaveni, pe buna dreptate, scarbit, dezgustat, te intrebi, asemenea unui cetatean turmentat: "Eu cu cine sa mai votez in acest an, domnilor?". La un moment dat, sperantele noastre s-au indreptat spre social-democrati, mai ales ca Adrian Nastase a pus de o tainica intelegere cu Ion Iliescu, iar in teritoriu mai are o sustinere favorabila. Dar, peste noapte, tulburat de vise ciudate, asemenea regelui biblic, Irod, a sarit Basescu cu baioneta la atac si a trimis, prin curier special, dosarele unor 8 ex-