Nu stiu ce bilbiit cu indicatii pretioase sub sapca ar fi implinit 90 de ani pe 26 ianuarie. Paiata e plimbata, o zi, pe la televiziuni, dupa care se intoarce in groapa comuna versificata de rimele latarete ale pasoptistului cu senile Adrian Paunescu.
Si cu asta, gata!, ne-am mai lepadat o data de comunism, ba am si vaccinat infricosator de precis generatiile viitoare. Asezata pe post de far, aceasta superstitie ambulanta repeta unul si acelasi mesaj: comunismul e ceva colbuit si perfect raposat.
Daca ar fi numai atit si daca si-ar masura pulsul doar in parastase mediatice, comunismul n-ar merita nici macar atentia acordata pensionarilor inainte de alegeri. Dar problema comunismului nu e postuma. Problema comunismului e numai si numai ce vom fi. Pe scurt, a discuta astazi despre comunism inseamna a gitui nostalgia. Pariul si incercarile se plaseaza in viitor. Tema e remanenta activa a comunismului. Iar adevarata remanenta comunsita e, ca intotdeauna, dar in alte forme, capacitatea de a sabota relatia cu Occidentul si prin asta efortul de modernizare istorica. A sesiza comunismul, la 20 de ani dupa comunism, inseamna a depista fortele care lucreaza la intirzierea noastra premeditata si camuflata in orbita rusa. Iar aici tacerea politico-mediatica e aproape desavirsita.
Cine ia tonul dezbaterilor romanesti poate ramine lesne cu impresia ca nu traim pe aceeasi planeta cu vecinul nostru de la Rasarit. E loc de Becali, dar nu e loc de observatia simpla ca traim cu ostile in NATO si cu economia in Gazprom. E loc de toti vecinii unei nefericite care s-a aruncat de la balcon, dar nimeni nu se intreaba ce decurge din imprejurarea ca avem un vecin foarte fix care: ucide pe teritoriul altui stat adversari in care baga plutoniu la discretie, santajeaza tari infidele cu mina pe robinetul de gaz, trimite bombardiere strategice, la provocare, pina
