"Sînt toţi francezi, vor cîştiga, les Bleus!"

Cu cît o cultură e capabilă să asimileze mai multe influenţe, cu atît este mai puternică. La fel şi în fotbal. Cu cît mai multă diversitate, cu atît mai bine. Forţa "naţionalei" Franţei constă în amestecul de etnii şi culturi, de vechi şi nou, de ştiinţă şi pasiune. Selecţioner din iulie 2004, Domenech a reuşit să formeze un grup din veteranii erei Zidane şi "lupii tineri". Să valorifice şi experienţa lui Thuram, Anelka, Makelele, şi energia copiilor-minune ca Ben-Arfa şi Benzema. Tot mai unită şi mai coerentă în joc, Franţa îşi va afla noul lider la turneul final din vară. Ar putea fi Henry sau Ribery.

Cei doi sînt principalii candidaţi la ştafeta pe care au purtat-o Platini, în anii '80, şi Zidane, în anii '90. Vicecampioană mondială în 2006, Franţa are în palmares două titluri europene (1984 şi 2000), un titlu mondial (1998), două "bronzuri" la CM (1958 şi 1986), două Cupe ale Confederaţiilor (2001 şi 2003) şi o Cupă Intercontinentală (1985).

Actorul

Pe lîngă diversitate, alt atu al francezilor este selecţionerul. Pe cît de "dur" era Domenech ca jucător, pe atît de cerebral este ca antrenor. Nu e un geniu al tacticii, dar are acea calitate obligatorie pentru un tehnician de naţională: inteligenţă emoţională. Şi-a "îndulcit" imaginea afişîndu-şi interesul pentru teatru şi astrologie. Primit cu scepticism la început, promite să fie cel mai charismatic selecţioner al "les bleus" din ultimele decenii. E un actor desăvîrşit, un bun comunicator, cu nervi tari, care ştie să gestioneze şi un lot de vedete milionare, şi relaţia cu publicul. Ţine o cronică săptămînală pe site-ul federaţiei şi conferinţe lunare de presă. Dacă are un punct nevralgic, acela e relaţia proastă cu Gerrard Houllier, directorul tehnic naţional (DTN), cel care supraveghează selecţia şi programul "les bleus". @