Startul unei afaceri depinde si de masura in care antreprenorii isi finanteaza proiectul. Investitorii de tip business-angels sunt in continuare o alegere inspirata pentru antreprenorii care cred in succesul unei idei.
In Romania, ca si in Occident, antreprenorii se pot conecta cu lumea investitorilor direct prin intermediul Internetului.
FundingUniverse.com a fost creat special ca un loc virtual de intalnire intre antreprenori si investitori. Rapid si eficient, site-ul l-a ajutat pe tanarul Nate Alder, fondator al Argon Tehnologies (www.argongear.com), sa obtina o finantare de 375.000 de dolari din partea unui business angel.
Compania produce si distribuie echipament sportiv destinat in special sporturilor extreme, brevetand tehnologia Klymit, care asigura lejeritate si confort maxim. Initial, proiectul a fost respins de investitori, insa o privire mai atenta asupra start-up-ului creat de trei studenti de la Brigham Young University, Statele Unite, le-a asigurat aproximativ 12 oferte. “Cand ne-am intalnit fata in fata, atunci s-a produs diferenta. Sansele cresc semnificativ”, afirma Alder, citat de WSJ.
Daca intalnirea definitorie pentru viitorul unei afaceri se face face-to-face, contactele se obtin online, deoarece lumea investitorilor business angel nu este atat de transparenta, chiar ineficienta, dupa cum o caracterizeaza Brock Blake, CEO FundingUniverse. “Business angels nu se plimba pe strazi cu un semn mare pe spate care indica ‘Angel Investor’”, sustine Blake.
FundingUniverse a debutat in urma cu doi ani, cu cateva mii de dolari. Antreprenorii sunt liberi sa isi posteze planurile de afaceri, care sunt consultate si introduce catre investitorii cu un portofoliu asemanator start-up-ului propus. Dupa postarea gratuita a planului de afaceri, serviciile companiei si dialogarea cu investitorii atrasi de idee se taxeaza cu ta