Compania rusă Gazprom va prelua 50% din subsidiara grupului austriac OMV Central European Gas Hub, de tranzacţionare a gazelor naturale, pentru susţinerea siguranţei livrărilor către Europa,
Compania rusă Gazprom va prelua 50% din subsidiara grupului austriac OMV Central European Gas Hub, de tranzacţionare a gazelor naturale, pentru susţinerea siguranţei livrărilor către Europa, în baza unui acord încheiat între cele două grupuri.
Directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer, şi preşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, au semnat, vineri, un memorandum de înţelegere prin care grupul rus va deţine 50% din Central European Gas Hub, aflată pe punctul de a deveni cea mai importantă platformă de tranzacţionare din Europa Continentală şi prin care cele două companii vor desfăşura proiecte comune de depozitare în Austria şi statele vecine, se arată într-un comunicat al grupului austriac, transmis redacţiei ziarului "Adevărul".
"Prin acest acord am realizat un pas important pentru asigurarea siguranţei livrărilor către Europa pe termen lung", a declarat Ruttenstorfer. Central European Gas Hub este una dintre cele mai mari trei platforme de tranzacţionare din Europa Centrală. Scopul înţelegerii este de a extinde platforma, pentru a deveni principala unitate de tranzacţionare prin înfiinţarea unei pieţe internaţionale, care va contribui semnificativ la creşterea lichidităţii sectorului gazului din Europa.
OMV, acţionarul majoritar al Petrom, reprezintă o componentă importantă a sistemului de gaze din Europa, întrucât livrează gaze în Austria, Germania, Italia, Franţa, Slovenia, Croaţia şi Ungaria.