Vă invit să vă puneţi această întrebare. Şi sunt convins că veţi răspunde negativ. Taxele nu se plătesc singure şi, prin urmare, reducerea de taxe, care duce la încasări mai mici la diversele bugete, este suportată din altă parte.
Vă rog să aveţi acest lucru în vedere atunci când de la guvern se anunţă că reducerea taxării a crescut veniturile bugetare astfel încât vom avea mai mulţi bani la buget, mai mulţi bani pentru agricultură, pentru sănătate, pentru infrastructură. Face parte din aceeaşi categorie a unor potenţiali habarnişti, care ar putea susţine că majorarea pensiilor şi alte cheltuieli suplimentare se vor achita din creşterea economică.
Ce a însemnat cota unică? A însemnat instantaneu reducere de taxe. Chiar acolo unde era mai puţină nevoie. Introducerea ei, insuficient socotită, a stat la baza dezechilibrelor pe care le înregistrăm. De ce nesocotită? Pentru că o politică fiscală coerentă, care are în vedere taxele şi cheltuielile guvernamentale, acordă stimuli acolo unde este nevoie şi îi inhibă în domeniile suprastimulate. A făcut asta cota unică? Nu. A accentuat polarizarea socială, oferind mulţi bani celor puţini, şi care în general aveau mai puţină nevoie şi luând câte puţini bani de la mulţi, dar de multe ori. Rezultatul? S-au luat mulţi bani de la mulţi şi s-au distribuit mulţi bani la puţini.
Profesorul Gregory Mankiw, de la Harvard, este un adept al reducerii de taxe. El a fost angajat de preşedintele american George W. Bush pentru a-l consilia. Şi asta a şi făcut, calculând diversele efecte ale reducerilor de taxe asupra încasărilor bugetare suplimentare, rezultate din stimularea economiei. A încercat să răspundă la întrebarea: „Cât de mult se plătesc taxele singure?“.
Nu am văzut o astfel de analiză asupra economiei româneşti, din păcate, pentru că ea ar fi trebuit făcută înainte de introducerea unui nou sistem fiscal (c
