Geanta cu bani
Cum mi-a schimbat viata o spovedanie la un preot cu har
De loc sunt din comuna Hangu, judetul Neamt, una din cele mai frumoase comune de pe Valea Bistritei, inainte de construirea Hidrocentralei de la Bicaz, comuna descrisa, de altfel, in "Baltagul" lui Sadoveanu.
Intr-o seara, la sfarsitul lunii iulie 1953, citeam pe o banca din fata portii un roman. Amurgise deja cand, la un moment dat, a trecut in galop un cal cu un calaret ce isi indemna bidiviul de mama focului. Fara sa-i dau mare atentie, am observat ca i-a cazut ceva de pe sa. Am lasat cartea, si asa era deja intuneric, si am alergat la acel obiect, care am constatat ca era o geanta din piele cu curea de pus pe umar, cum purtau pe atunci plutasii, pe Bistrita.
Am luat-o si am alergat cat am putut, strigand "Badie, Badie", dar in zadar. Nu l-am ajuns. Fiind tarziu si intuneric, lumina electrica nu era la noi pe atunci, am ascuns geanta si m-am culcat. Dar sa dorm, pace. A doua zi de dimineata, m-am sculat ametit de nesomn si m-am dus direct la geanta, sa vad ce contine. Am gasit o suma mare de bani si un bilet de la o macelarie din Piatra Neamt, pe numele de Porfir, dar nu reiesea cine era, macelarul sau pagubasul. Oricare din ei ar fi fost, in zilele urmatoare am luat-o pe jos, pana in comuna Borca si am intrebat de un anume Porfir, dar erau destui cu numele asta, si in Ceahlau, si in Piatra Teiului. Recunosc ca nici eu nu am insistat prea tare, fiindca un gand necurat a pus stapanire pe mine. M-am intors acasa si am inceput sa numar banii si sa planific ce as putea face cu ei. De 5-6 ori pe zi, le schimbam locul, cand in podul surii, cand in claia cu fan, cand in padurea din spatele casei, si tot asa. Incepusem scoala, eram deja in anul III, la Liceul Forestier din Piatra Neamt, singurul din tara, pe atunci, cu pretentii mari si profesori exigenti. Dintr-un elev
