VÂLCEA. La Călimăneşti a avut loc, zilele trecute, analiza activităţii Secţiei de Jandarmi Călimăneşti, precum şi cea a postului de jandarmi montani din Voineasa. Această analiză a fost organizată cu sprijinul inspectorului-şef al IJJ Vâlcea, colonel Ion Idu, iar la activitate au participat primarul oraşului Călimăneşti, Ilie Amuzan, şeful Poliţiei Călimăneşti, comisarul-şef Emil Găitănaru, şeful Poliţiei Brezoi, subcomisar Constantin Volintiru, directorul Rezervaţiei Naturale „Parc Naţional Cozia“, Pavel Prundurel, şeful Ocolului Silvic Călimăneşti, Dumitru Ciuchete, şeful Ocolului Silvic Cornet, Mihail Popescu, şi directorul SC Călimăneşti SA - Constantin Necşoiu. Rezultatele obţinute de aceştia în 2007 au fost satisfăcătoare. Jandarmii vâlceni au pus accent pe organizarea şi desfăşurarea unor activităţi specifice în zona lor de responsabilitate. „În conformitate cu Planul de măsuri al IJJ Vâlcea pentru sezonul estival 2007, 1 iunie - 15 septembrie, efectivele de jandarmi ale Postului Montan Voineasa şi cele ale Postului Montan Călimăneşti-Parc Naţional Cozia au executat, în cooperare cu structura mobilă a unităţii, 60 de misiuni la care au participat 180 de jandarmi pentru asigurarea ordinii publice în zonele, locurile de agrement şi localităţile cu potenţial turistic (zona montană Voineasa, Băile Călimăneşti-Căciulata, traseele turistice adiacente acestora), contribuind astfel la diminuarea semnificativă a fenomenului infracţional şi la realizarea climatului de ordine şi siguranţă publică pentru turiştii români şi străini. Efectivele Postului de Jandarmi Montan Călimăneşti Căciulata - Parc Naţional Cozia au executat, din 15 ianuarie până la sfârşitul anului 2007, 706 misiuni“, a declarat colonelul Ion Idu, şeful IJJ Vâlcea. În 2007, jandarmii montani din cadrul Postului Călimăneşti au aplicat 47 de sancţiuni contravenţionale (14 pe traseele turistice şi 33 în s