Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă fără teme pentru elevi

Publicat in GAZETA de SUD, marți 29 ianuarie 2008 ·

Elevii bucureşteni nu vor avea de făcut teme în timpul vacanţei intersemestriale din perioada 2-10 februarie, în urma unei decizii emise în acest sens de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, decizie similară cu cea din vacanţa de iarnă. Pentru perioada vacanţei intersemestriale, Inspectoratul Şcolar recomandă însă alte activităţi. Pentru învăţământul preşcolar se recomandă repetarea sau învăţarea de poezii din literatura pentru copii, repetarea sau învăţarea de cântece, realizarea de colaje, participarea la activităţi casnice, participarea la spectacole pentru copii, vizualizarea de desene animate nonagresive, dansuri, jocuri diverse. Pentru învăţământul primar, conducerea instituţiei recomandă scrierea pe diverse suporturi a literelor învăţate, audierea unor concerte de muzică adecvate vârstei, vizualizarea de piese de teatru pentru copii, strângerea sau donarea de jucării pentru copiii orfani şi pentru cei din familii fără posibilităţi financiare, vizualizarea de filme nonagresive, activităţi sportive şi turistice. Totodată, pentru învăţământul gimnazial se recomandă participarea la concerte adecvate vârstei, împreună cu clasa sau grupul de prieteni, elaborarea unor prezentări power-point, transmiterea unor mesaje constructive prin e-mail către colegi, prieteni, instituţii, iniţierea unor acţiuni comunitare împreună cu grupul de prieteni, activităţi sportive şi turistice. Liceenii pot participa la concerte, piese de teatru şi filme, exerciţii de luare independentă a deciziilor, activităţi sportive şi turistice. Elevii bucureşteni nu vor avea de făcut teme în timpul vacanţei intersemestriale din perioada 2-10 februarie, în urma unei decizii emise în acest sens de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, decizie similară cu cea din vacanţa de iarnă. Pentru perioada vacanţei intersemestriale, Inspectoratul Şcolar recomandă însă alte activităţi. Pentr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 53 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 32 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 39 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum 48 minute
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Biden graţiază 39 de condamnaţi şi comută 1.500 de pedepse

News.ro acum 41 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden anunţă joi că a acordat 39 de graţieri şi că a comutat pedepsele a aproape 1.500 de persoane, relatează AFP. ”Graţiez 39 de persoane care au dat dovadă de o reabilitare reuşită”, a anunţat într-un comunic

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°