Cei ce urmează cursurile pot primi, la sfârşit, un certificat
În Japonia, cei care doresc să studieze ceremonia ceaiului se înscriu într-un cerc – un grup care se întâlneşte regulat, special pentru asta. Există şi cluburi de ceremonia ceaiului în multe licee, colegii şi universităţi.
Cursurile se ţin fie în locaţii speciale, fie în case private. În mod obişnuit, studenţii plătesc o taxă lunară, pentru a folosi ustensilele şcolii sau pe cele ale profesorului, cât şi ceaiul propriu-zis şi dulciurile care se servesc în cadrul ceremoniei. În general, cei care învaţă la început ceremonia ceaiului îi privesc pe cei mai avansaţi, cum exersează.
Primele lucruri pe care le învaţă este cum să deschidă şi să închidă uşile glisante specifice arhitecturii japoneze, cum să păşească pe tatami, cum să se aplece, în semn de salut, cum să împăturească batista de mătase, cu care se curăţă, simbolic, recipientul în care e ţinut ceaiul. Odată ce au învăţat ce trebuie să facă, în calitate de gazdă, studenţii învaţă cum să se comporte ca oaspeţi: ce cuvinte trebuie să spună, cum să mânuiască bolurile, cum să bea ceaiul şi să mănânce dulciurile.
Uneori, şcolile le oferă învăţăceilor certificate, în cadrul unei ceremonii formale. Ceremoniile pot avea loc afară sau înăuntru, dar, cu cât oaspeţii sunt mai importanţi şi cu cât ceremonia e mai lungă şi mai formală, cu atât e mai probabil ca ea să aibă loc înăuntru, pe tatami. Locul propriu-zis este foarte mic, de doar câţiva metri pătraţi.
Fiecare ustensilă este curăţată, simbolic, în faţa oaspeţilor, într-o ordine şi cu mişcări precise. Se schimbă foarte puţine cuvinte. O ceremonie durează de la jumătate de oră, până la 4-5 ore, în funcţie de tipul de ceremonie, de numărul oaspeţilor, de tipul ceaiului şi al gustărilor servite. (M.C.)
Cei ce urmează cursurile pot primi, la sfârşit, un certificat
În Japon