Dacă va ajunge ministru într-un guvern democrat, e foarte probabil să primească o propunere de a intra în Academie. Sursa: EVZ
Parvenitismul este o boală grea. Parvii sau rămâi un prost. După ce te-ai ajuns, nu poţi să fii un nimeni cu bani. Vrei să fii cineva, să apari la televizor, să explici, să ai o funcţie mare, să dirijezi. Lăcomia parvenirii este rangul social materializat în blazonul nobiliar. Dacă nu poţi fi conte, să fii măcar parlamentar, consilier prezidenţial, ministru. Şi obligatoriu profesor doctor, şef de catedră. Interesant nu este când a făcut Elena Udrea primul milion.
Ci cum a ajuns din nevasta unui obscur afacerist de pe lângă Primăria Capitalei consilier prezidenţial, cum a găsit scurtătura dintre parcare şi Academie. Reţeta înnobilării cu titlul de profesor universitar nu este nouă. Pe vremea guvernării Năstase devenise o modă şi diverşi demnitari PSD-işti se întreceau în a se înscrie la doctorate şi a deveni profesori de drept, de politică, de economie, de orice. Nu le era de-ajuns că nenoroceau o ţară întreagă. Voiau neapărat să ţină şi lecţii. Unii au reuşit doar să plictisească generaţii de studenţi.
Alţii nu se omorau nici măcar cu prezenţa la cursuri şi, de multe ori, nu veneau la examene. Dar ce conta atâta vreme cât pe uşa biroului mare, deasupra unui nume mic şi comun, scria, cu litere groase, „Profesor Dr. Univ.“. Şi totuşi, nici aceşti profesori-doctori peste noapte nu au inventat reţeta devenirii fulgerătoare. Precursorul tuturor a fost Elena Ceauşescu, prototipul metamorfozei extreme, cusătoreasa ajunsă primă-doamnă, analfabeta upgradată la rangul de savant de renume mondial.
Nici unul dintre epigonii Lenuţei, multiplu doctor honoris causa, nu a reuşit să o întreacă. Dar nu pentru că ar fi fost împiedicaţi de vreo fărâmă de bun-simţ, ci pentru că nu au avut ocazia. Spre deosebire
